Orban, despre valul de infecții COVID-19: Aceste relaxări erau necesare

Ludovic Orban reacționează după ce numărul infecțiilor cu coronavirus au crescut semnificativ în ultimele zile. 

Premierul Ludovic Orban a declarat, sâmbătă, că mărirea numărului de cazuri de infectare cu noul coronavirus este o consecinţă a măsurilor de relaxare, dar şi a faptului că lideri politici, care "conduc majoritatea parlamentară", şi alţi vectori de mesaj au îndemnat oamenii să nu respecte regulile, scrie Agerpres.

"Toate societăţile, toate ţările au aplicat un plan de relaxare. Aceste relaxări erau necesare. Am avut un plan, care a fost pus la punct, relaxările au fost graduale, după criterii de evaluare a riscului epidemiologic şi, în mod evident, în urma măsurilor de relaxare a rezultat o creştere a numărului de cazuri. Creşterea numărului de cazuri, deşi ne îngrijorează şi ne face să fim vigilenţi, este o creştere care, într-un fel, este rezultatul măsurilor de relaxare. Problema pe care am avut-o, nu numai acum, ci în perioada stării de urgenţă şi în trecerea de la starea de urgenţă la starea de alertă şi înainte de prelungirea stării de alertă, vă aduc aminte că am fost ameninţaţi timp de două săptămâni de liderii politici, care conduc majoritatea parlamentară astăzi, că nu vor vota starea de alertă şi că nu mai este necesară starea de alertă şi că virusul nu există. Oamenii au fost îndemnaţi de aceşti lideri şi de alţi vectori de mesaj să nu respecte regulile, să bagatelizeze riscul virusului, să acţioneze ca şi cum nu ar exista virusul respectiv. Ei sunt iresponsabili şi, din păcate, au şi provocat consecinţe, pentru că unii au ţinut cont de recomandări", a afirmat Orban, într-un interviu difuzat de Digi 24.

Măsurile care au dus la creșterea numărului de cazuri 

Întrebat în legătură cu măsurile mai riscante care au dus la creşterea numărului de cazuri, şeful Guvernului a indicat activitatea din cluburi.

"De exemplu, la cluburi, ce se petrece noaptea la terase care au în acelaşi timp şi activitate de tip club, acolo lumea intră într-o atmosferă de petrecere şi nu mai ţine cont de reguli. (...) La mare, în Bucureşti, în câteva centre urbane", a arătat premierul Ludovic Orban.

Joi au fost raportate de GCS 450 de noi cazuri de coronavirus, iar vineri - 420. Alte 416 cazuri de infectare au fost raportate sâmbătă, numărul total al îmbolnăvirilor ajungând, în România, la 28.582.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel