Ludovic Orban a declarat, joi, că nominalizarea lui Florin Cîțu ca premier a fost o decizie luată după o discuție pe care președintele PNL a avut-o cu președintele Klaus Iohannis.
Președintele PNL, Ludovic Orban, a fost întrebat, joi, la România TV, de ce s-a retras din funcția de premier și cum s-a ajuns la nominalizarea lui Florin Cîțu.
„Nu m-am retras. Președintele a nominalizat un premier din PNL. Mi-am depus mandatul. Mi-am depus mandatul pe care l-am primit pentru că decizia CCR era foarte neclară. A aștepta o lungă perioadă de timp până la motivarea deciziei și a vedea mai clar în acea decizie, surprinzătoare pentru aproape pentru toată lumea, mai puțin pentru Florin Iordache, de asemenea pentru că PSD a boicotat procedura de învestire. Există un termen prevăzut în regulamentul Camerelor reunite de 15 zile în care trebuie realizată ședința în plen, pentru că am considerat că e mai bine așa pentru derularea procedurii în condiții constituționale", a spus Orban.
Întrebat dacă a discutat cu președintele Klaus Iohannis despre propunerea lui Florin Cîțu pentru funcția de premier, Orban a spus că toate deciziile importante le ia în colaborare cu Iohannis.
„Vă dați seama că toate deciziile importante le iau în consultare cu președintele României", a răspuns Orban.
Întrebat, în continuare, cine a avut ideea nominalizării lui Florin Cîțu, Ludovic Orban a spus că decizia a fost a președintelui.
„Am zis că în general toate deciziile importante le iau în consultare cu președintele, în baza unui dialog, a unei analize și a unei consultări. Decizia este a președintelui. (...) Este o decizie pe care am susținut-o, cu care am fost de acord și pe care am considerat-o ca fiind bună. Nu întâmplător nominalizarea este ministrul finanțelor, care a avut în 3 luni jumătate rezultate certe, evidente", a mai spus Ludovic Orban.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu