Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că Opoziţia a avut, miercuri, majoritatea în Camera Deputaţilor, iar cele două proiecte de hotărâre de revocare din funcţie a preşedintelui forului legislativ, Liviu Dragnea, şi a vicepreşedintelui Florin Iordache au fost regulamentare şi urmează să fie supuse votului, context în care cei doi nu mai au voie să conducă şedinţele de vot final.
"Astăzi, Opoziţia a avut majoritate şi am reuşit desemnarea ca preşedinte de şedinţă a lui Marilen Pirtea, care este vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi introducerea pe ordinea de zi şi dezbaterea celor două proiecte de hotărâre, respectiv proiectul de hotărâre de demitere a lui Dragnea şi proiectul de hotărâre de demitere a lui Florin Iordache. Urmează votul final. (...) Ce este cert este că nici Dragnea şi nici Iordache nu mai au voie să conducă nicio şedinţă de vot final, pentru că sunt obligaţi să introducă pe ordinea de zi aceste proiecte de hotărâre, iar Regulamentul Camerei stipulează clar că nu au voie să conducă şedinţa în cazul în care sunt supuşi procedurii de revocare.
Astăzi, am arătat că printr-o mobilizare bună şi prin negocieri am reuşit să formăm o majoritate favorabilă demiterii lui Dragnea. Faptul că nu s-a ajuns la votul final se datorează în exclusivitate încălcărilor flagrante ale Regulamentului, care au fost săvârşite de Florin Iordache, dar bătălia continuă şi vom depune toate eforturile să ducem la bun sfârşit această propunere care este aşteptată cred de 90% din populaţia României", a declarat pentru Agerpres Ludovic Orban.
Potrivit acestuia, cele două proiecte de hotărâre privind revocarea lui Liviu Dragnea şi Florin Iordache de la conducerea Camerei au fost regulamentare.
"Baza legală a proiectului de hotărâre (n.r. - de revocare a lui Liviu Dragnea) este conferită de două hotărâri ale CCR, una dintre ele dată după revocarea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor a Robertei Anastase şi înlocuirea ei cu Valeriu Zgonea în 2012. În plus, am înaintat şi un proiect de hotărâre de demitere a lui Florin Iordache. Tactic, pentru că există o prevedere regulamentară care interzice unui vicepreşedinte sau preşedintelui Camerei dacă este supus procedurii de revocare să conducă şedinţa. Ne-am confruntat cu refuzul total neregulamentar, disperat al lui Florin Iordache de a părăsi conducerea şedinţei. În ciuda tuturor argumentelor legale, regulamentare, constituţionale pe care reprezentanţii PNL şi ai celorlalte formaţiuni din Opoziţie le-au formulat, Florin Iordache, în disperarea de a-şi apăra şeful, s-a legat cu lanţuri de fotoliul de preşedinte de şedinţă, sfidând Regulamentul", a afirmat preşedintele PNL.
Orban a susţinut că reprezentanţii Puterii au fost "penibili" şi au pierdut majoritatea
"Dacă aveau majoritatea, de ce nu au supus la vot? Cum să refuzi să introduci pe ordinea de zi un proiect de hotărâre care este iniţiat în mod regulamentar? Cum să te încăpăţânezi să conduci o şedinţă în condiţiile în care prevederile Regulamentului îţi interzic să conduci o astfel de şedinţă? Ce s-a petrecut astăzi din partea PSD, mai ales, (...) a fost de un penibil absolut şi a arătat disperarea şi degringolada în care se găseşte acest partid, iar din punctul meu de vedere parlamentarii PSD trebuie să aleagă cine se salvează - ori îl salvează pe Dragnea, ori salvează PSD, pentru că menţinerea lui Dragnea în fruntea Camerei Deputaţilor aduce grave prejudicii de imagine României în plan internaţional şi este împotriva voinţei cvasi generale din populaţia României", a arătat liderul PNL.
În opinia sa, Liviu Dragnea s-a comportat ca un "laş"
"S-a ascuns ca un şobolan într-o gaură de pământ. Probabil şi-a forţat puţinii pretorieni care i-au rămas în jur să facă orice este posibil ca să fie salvat, dar convingerea mea este că, astăzi, inclusiv în Camera Deputaţilor, Dragnea nu mai are susţinerea majorităţii deputaţilor, că există foarte mulţi parlamentari din majoritatea guvernamentală care ar putea să voteze demiterea lui din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. Ca atare, zilele lui Dragnea sunt numărate şi mai devreme sau mai târziu vom reuşi eliberarea României de sub călcâiul clanului lui Dragnea", a subliniat Orban.
Întrebat dacă este un moment bun pentru depunerea moţiunii de cenzură, Orban a răspuns: "Urmează şi moţiunea de cenzură".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News