Premierul Ludovic Orban a reacționat după declarația controversată a Ralucăi Turcan.
Ludovic Orban a declarat, luni, că „noi vom deconta către autoritățile locale cheltuielile care sunt făcute pentru a asigura începerea anului școlar în bune condiții. În ceea ce privește măștile pentru toată lumea, prioritar este să asigurăm măști pentru copiii care provin din familii vulnerabile, așa cum a fost și alocarea din fonduri de rezervă pentru persoane vulnerabile”.
Premierul a precizat că „trebuie să existe niște măști suplimentare, dar nu se vor lua măști chiar pentru toți copiii”.
Pe data de 22 august, vicepremierul Raluca Turcan a declarat că „există categorii defavorizate care sunt beneficiare de măşti gratuite din partea statului, prin achiziţia făcută de Ministerul Sănătăţii. Din perspectiva Guvernului, noi punem bani la dispoziţie autorităţilor publice locale, să facă un stoc minim de măşti şi materiale dezinfectante în fiecare şcoală, pentru situaţii de avarie, să spunem, îşi uită măscuţa copilul, e dintr-o familie mai săracă, i s-au terminat măştile, însă este absolut imposibil ca Guvernul să asigure măşti pentru toţi copiii din ţara aceasta, pentru toţi profesorii”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu