Orban (Environ): "Mâncăm ce aruncăm alandala prin natură"

Ajungem să mâncăm ce aruncăm alandala prin natură, iar numărul de îmbolnăviri în România depăşeşte media europeană, este părerea lui Andrei Orban, Environ.

Numărul de îmbolnăviri de cancer şi de afecţiuni respiratorii în România este cu mult peste media europeană, a atras atenţia, marţi, Andrei Orban, preşedintele Asociaţiei Environ şi coordonator al Grupului de Lucru Mediu al Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germane (AHK România).

'Există potenţial pentru România în ceea ce priveşte reciclarea şi partea de business. Sunt două aspecte foarte importante. Unul este conştientizarea pe partea de reciclare şi economie circulară, iar alt aspect este sănătatea fiecăruia dintre noi. Practic, ajungem să mâncăm ceea ce aruncăm alandala prin natură, iar numărul de îmbolnăviri şi de afecţiuni - cancer sau afecţiuni respiratorii - este cu mult peste media europeană', a declarat Orban.

De asemenea, preşedintele Environ a mai vorbit despre deşeurile ad-hoc, apreciind că acestea sunt 'un atac la adresa sănătăţii', dar şi despre necesitatea educării copiilor în ceea ce priveşte reciclarea.

[citeste si]

Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană a organizat, marţi, evenimentul 'România pe calea economiei circulare'. Printre subiectele discutate s-au numărat managementul deşeurilor şi protecţia mediului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel