Ministrul MAEur, Leonard Orban, a declarat, miercuri, că România trebuie să acționeze pentru a elimina anumite ”flexibilități” negative prezente până acum și pentru a aplica reguli mult mai dure, întrucât POSDRU nu este un program "prietenos", aşa cum susţin unii.
În perspectiva noului cadrul financiar 2014-2020, ministrul Orban consideră că România trebuie să aplice reguli mult mai dure pentru cheltuirea banilor europeni.
"Suntem în proces de reanalizare a modului în care funcţionează Fondul Social European. Acest proces va viza nu numai modificarea criteriilor de eligibilitate, astfel încât anumite flexibilităţi - vă rog să înţelegeţi acest cuvânt în sens negativ - care au putut exista până în prezent să nu mai poată să fie prezent. Am cerut Ministerului Muncii, am cerut autorităţilor de management, atât în ceea ce priveşte POSDRU, cât şi cel privind dezvoltarea capacităţii administrative, aplicarea unor reguli mult mai dure, mult mai severe, atât în ceea ce priveşte eligibilitatea diferitelor proiecte, dar şi în ceea ce priveşte orientarea calitativă a cheltuielilor din cadrul acestor programe", a precizat Leonard Orban, la conferinţa "Fondul Social European în contextul perspectivei financiare 2014-2020".
Concepția potrivit căreia finanțăm pur și simplu proiecte doar în ideea de a cheltui bani cât mai mulți este eronată, consideră ministrul MAEur, susținând că România trebuie să se axeze pe priorităţile fundamentale, "să acorde şi să finanţeze acele proiecte care răspund priorităţilor”.
"Această înăsprire a regulilor pe care o vom introduce în scurt timp este o pregătire a ceea ce se va întâmpla în 2014-2020", a spus Orban.
Oficialul consideră că atitudinea față de Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane este imperios necesar a se modifica. "Am văzut în fel şi fel de intervenţii că POSDRU este unul dintre cele mai prietenoase programe în ceea ce priveşte cheltuirea fondurilor comunitare. Este greşit. E o imagine falsă, există nişte obiective clare pe care proiectele trebuie să le îndeplinească. Există inclusiv obiective calitative care sunt judecate la finalul implementării diferitelor proiecte. Dacă nu înţelegem acest lucru nu vom fi în stare să corectăm greşelile nici măcar în perioada următoare", a punctat ministrul, atrăgând atenția că există riscul ca, ”în 2017-1018, România să se trezească cu aceleași probleme și dileme fără răspunsuri, dacă nu se vor lua măsuri din timp și dacă nu se va pregăti inclusiv cadrul instituţional.
Datorită unor deficiențe referitoare la procedurile de selecție a proiectelor și la cele de verificare de prim nivel, CE a întrerupt recent plăţile pe POSDRU pentru România.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu