Orban: Gravă jignire pentru Iaşi. Gravă greşeală a guvernului

Ludovic Orban, candidat PNL la preşedinţia partidului, a spus, la Iaşi, că este nemulţumit că şedinţa comună a guvernelor României şi Republicii Moldova va avea loc la Piatra Neamţ.

'Am aflat cu stupoare că partidul de guvernământ a uitat care este capitala Moldovei. Această şedinţă comună de guvern nu are loc la Iaşi, care este locul natural unde ar trebui să se desfăşoare, şi a fost mutată la Piatra Neamţ. O consider o gravă jignire pentru Iaşi, pentru ieşeni, şi pentru ceea ce înseamnă istoria Iaşiului şi Iaşiul de-a lungul istoriei. O consider o gravă greşeală politică a guvernului', a declarat Ludovic Orban.

Reacţia vine după ce în spaţiul public a apărut informaţia potrivit căreia premierul Republicii Moldova, Pavel Filip, a avut vineri o întrevedere cu ambasadorul României, Daniel Ioniţă, în vederea planificării şedinţei comune a guvernelor de la Chişinău şi Bucureşti, care va avea loc pe 23 martie, la Piatra Neamţ, informează Deschide.md. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel