Ludovic Orban a remis un comunicat de presă legat de ultimele declaraţii ale liderilor PSD care au participat la CEX de vineri.
În comunicat se arată că: "Întreaga Românie a putut să vadă astăzi cum Partidul Social Democrat a renunțat de la sine putere la statutul de partid politic, transformându-se într-un grup infracțional organizat sub controlul absolut al lui Liviu Dragnea.
Toți românii care sunt preocupați de soarta acestei țări trebuie să devină extrem de atenți la ceea ce urmează în perioada următoare din partea PSD. Liviu Dragnea și gruparea sa nu se vor da în lături de la nimic pentru a-l scăpa de pușcărie. Nu mai există nicio limită pentru acest individ, care este dispus să sacrifice orice și pe oricine îi va sta în cale."
Protejarea intereselor cetățenilor
În continuare, Orban susţine că: "Alături de românii onești, care cred în egalitatea în fața Legii și în menirea fiecărui om de a-și construi un rost în viață prin propria muncă, Partidul Național Liberal va milita prin toate mijloacele politice și legale posibile pentru protejarea intereselor cetățenilor acestei țări.
Confruntarea cu această grupare infracțională s-a transformat, începând de astăzi, într-un război pentru salvarea democrației românești. Din acest motiv, considerăm că nu există zone neutre în raport cu ceea ce va încerca în perioada următoare Partidul Social Democrat."
În finalul documentului, liderul PNL afirmă că "Ultima ocazie pe care o mai au acei parlamentari PSD care se mai consideră reprezentanți ai cetățenilor, și nu stăpâni ai acestora, pentru a se delimita de Liviu Dragnea, este moțiunea de cenzură inițiată de PNL. Le sugerăm să cumpănească foarte bine asupra acestui moment."
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu