Orban împreună cu Aurescu și Ciucă, vizită în Israel şi Palestina

Prim-ministrul Ludovic Orban va efectua marţi şi miercuri o vizită oficială în Statul Israel şi în Palestina, context în care va avea convorbiri oficiale cu prim-ministrul Statului Israel, Benjamin Netanyahu şi o întrevedere cu omologul palestinian, Mohammad Shtayyeh.

Alegeri prezidentiale 2024

Potrivit unui comunicat al Guvernului, premierul român şi prim-ministrul israelian urmează să semneze, în marja întâlnirii bilaterale, şi Protocolul de modificare a Convenţiei dintre Guvernul României şi Guvernul Statului Israel pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit, semnată la Ierusalim, la 15 iunie 1997.

Totodată, în cadrul vizitei în Israel, Ludovic Orban va mai avea întâlniri cu preşedintele Reuven Rivlin, prim-ministrul supleant şi ministru al Apărării, Benjamin Gantz, ministrul Afacerilor Externe, Gabriel Ashkenazi, precum şi cu Colette Avital, Secretarul General al World Jewish Restitution Organization.

'Principalul subiect al discuţiilor cu oficialii israelieni îl va reprezenta stadiul relaţiilor bilaterale dintre cele două state, cu accent pe domeniile politic, economic şi securitar, precum şi pe modul prin care acestea ar putea fi extinse, aprofundate şi diversificate în beneficiul României şi Israelului. Totodată, oficialii vor trece în revistă evoluţiile din regiune, cu accent pe dosarele de criză din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord', se arată în comunicat.

La Ramallah, prim-ministrul Ludovic Orban va avea o întrevedere cu omologul palestinian, Mohammad Shtayyeh, menţionează sursa citată.

'Discuţiile vor viza, în principal, stadiul relaţiilor bilaterale româno-palestiniene, cu accent pe modalităţi de consolidare a colaborării dintre România şi Palestina, ca o contribuţie concretă la construcţia instituţională şi dezvoltarea Palestinei. De asemenea, oficialii vor efectua o trecere în revistă a celor mai recente evenimente din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, cu accent pe Procesul de Pace din Orientul Mijlociu, inclusiv din perspectiva recentelor evoluţii din regiune', se mai arată în comunicat.

Prim-ministrul Ludovic Orban va fi însoţit în această vizită oficială de ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, şi ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel