Președintele PNL, Ludovic Orban, a vorbit despre întâmplările de pe Arena Națională.
Publicitate
„Până la urmă, vi se pare normal ca cei care au făcut istorie în sportul românesc să stea la tribuna a 2-a, iar politicienii să stea la VIP la meciul de EURO?”, a întrebat unul dintre jurnaliștii prezenți la un eveniment la care a participat și președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban.
„V-am dat răspunsul la această întrebare. Eu am fost invitat de primarul general și am stat pe locul care mi s-a acordat, nu am hotărât eu distribuția locurilor la tribună. Mi se pare normal să fie respectată «Generația de aur», orice om care a contribuit la dezvoltarea fotbalului românesc să beneficieze de respect”, a răspuns Orban. „Eu, de altfel, am și lucrat cu Gică Popescu care fost consilierul onorific și am apreciat enorm de mult colaborarea cu Gică Popescu pentru că a fost implicat alături de mine, de ministrul Tineretului și Sportului, în realizarea obiectivelor Stadionul Steaua și Stadionul Arcul de Triumf. (...) Evident, împreună cu compania de investiții și consorțiile care au construit”.
Sub formă de întrebare capcană, jurnaliștii prezenți au întrebat ce echipe au jucat în partida de pe Arena Națională pe care a privit-o de la VIP. Din fericire pentru președintele Partidului Național Liberal, acesta a fost atent și a răspuns corect: Austria, iar după o pauză destul de lungă și Macedonia de Nord. Scorul a fost mai ușor de amintit: 3-1. După răspunsurile corecte, politicianul i-a rugat pe jurnaliști să nu-l întrebe de parcă ar fi necunoscător fiindcă este jucător de fotbal.
„Nu mă întrebaţi, că eu am jucat fotbal. Sunt pasionat de fotbal. Şi acum mai joc fotbal şi îmi reiau antrenamentele care să pot să joc într-un campionat cu mai multe parlamente din ţări europene sau din ţări vecine şi încerc să-mi intru în formă ca să pot să joc să reprezint Parlamentul României. E o competiţie dominată de fair-play. Au mai fost competiţii cu parlamente din alte ţări şi va fi o competiţie frumoasă în care evident vom trage fiecare pentru a reprezenta cât mai bine România", a declarat Ludovic Orban, luat la întrebări de către jurnalişti pe teme de EURO 2020.
Când vine vorba despre posibilitatea ca Florin Cîțu să joace și el în această competiție, Orban a clarificat: Este parlamentar, este senator. Dacă doreşte să joace, normal că îl luăm în echipă. Aici avem selecţioner foarte serios, care n-o să ne bage în echipă doar pentru că avem funcţii. Trebuie să şi arătăm ceva în teren”. Râzând, Orban a conchis că nu știe pe ce post joacă premierul, dar cu siguranță va fi un post în aceleași echipă cu el.
VEZI ȘI: Orban, fotbalist.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu