Ludovic Orban a fost implicat într-un accident rutier sâmbătă. Potrivit liberalului, printre cei care au ajuns imediat la locul accidentului s-a numărat Victor Ponta, care s-a oprit şi a făcut o poză.
Premierul a spus, într-o intervenție telefonică la B1 TV, că nu vrea să comenteze acest subiect.
Întrebat dacă i-a făcut o fotografie lui Ludovic Orban imediat după accidentul rutier, Victor Ponta a zis: "Opriți-vă, vă rog! Așa pacifist cum sunt eu, cred în continuare că domnul Ludovic Orban este un bufon. Nu vreau să vorbesc despre bufoni. Nu vreau să comentez".
Prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a fost implicat într-un accident rutier, în această după-amiază. El se întorcea în Bucureşti, după ce participase la Iaşi la festivităţile organizate cu ocazia Zilei Unirii, când maşina pe care o conducea s-a răsturnat în dreptul localităţii Sârca.
Ludovic Orban a povestit cum s-a produs accidentul: într-o curbă a pierdut controlul volanului şi autoturimsul a ajuns cu roţile în sus, în afara şoselei.
"Spre deosebire de restul părților de carosabil, în viraj, în zonă era un fel de mâzgă. A intrat în derapaj mașina, a derapat înspre sensul opus, din care veneau mașini", a spus parlamentarul.
"Nu am avut viteză, cred că am avut o viteză aproape la limita legală, în jur de 65-70 de kilometri", a adăugat Ludovic Orban.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu