„Dacă cineva încearcă să își asume merite pe care nu le are, să îi fie rușine", a transmis Ludovic Orban, președintele PNL.
Ludovic Orban a fost întrebat dacă este o victorie doar a liberalilor faptul că se va pronunța din nou Comisia de la Veneția sau și a celor de la USR, PMP. „Să le fie rușine dacă se lăudau", a venit răspunsul lui Ludovic Orban.
„Sesizarea a fost făcută de Partidul Național Liberal, iar aici firul evenimentelor îl cunoașteți foarte bine. Sesizarea a fost aprobată în Biroul Executiv al Partidului Național Liberal și a fost semnată de parlamentarii Partidului Național Liberal care fac parte din Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, reprezentând România și Partidul Național Liberal, respectiv doamna senator Alina Gorghiu, domnul senator Viorel Badea, domnul deputat Ionuț Stroe care este reprezentantul nostru în Comisia de Monitorizare și a fost cel care a susținut sesizarea inițiată de Partidul Național Liberal și ceilalți parlamentari care reprezintă PNL în Adunarea Parlamentară în Consiliul Europei, deci este un demers exclusiv al Partidului Național Liberal așa cum au fost și celelalte două demersuri privitoare la modificările la Codului Penal și la Codul de Procedură Penală și primul demers referitor la modificările la Legilor Justiției", a declarat Ludovic Orban.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu