După atacuri opoziției, premierul Ludovic Orban a sărit în apărarea președintelui Klaus Iohannis.
Printr-o postare pe Facebook, premierul Ludovic Orban a transmis că „suntem mândri de președintele nostru. Preşedintele este garantul unităţii şi stabilității naționale.”
De asemenea, Orban a afirmat că „preşedintele Iohannis este cel care salvat imaginea României ȋn lume, ȋntr-o perioadă ȋn care alţii făceau tot posibilul de a ne duce la periferia lumii civilizate. Klaus Iohannis a reușit să obțină o finanțare europeană fără precedent, în valoare de 80 de miliarde de euro, bani care vor fi folosiţi pentru dezvoltarea României.”
Date fiind campaniile partidelor pentru alegerile parlamentare, premierul subliniază că „vom continua să apărăm Instituția Preşedintelui și nu-l vom implica pe Klaus Iohannis în disputa partidelor politice. Atacurile şi limbajul suburban la adresa Instituţiei Preşedintelui fac rău României şi nu ajută campania niciunui partid politic.”
„Klaus Iohannis a câştigat de două ori alegerile prezidenţiale şi este omul care beneficiază de cea mai mare ȋncredere ȋn rândul românilor”, a subliniat Orban.
În încheiere, Ludovic Orban a mai susținut că „doar un parteneriat ȋntre preşedinte şi guvern poate garanta, ȋn următorii 4 ani, că România va merge pe drumul corect al normalităţii si dezvoltării”, lucru spus, de altfel, și de Klaus Iohannis.
Suntem mândri de președintele nostru. Preşedintele este garantul unităţii şi stabilității naționale. Preşedintele...
Publicată de Ludovic Orban pe Miercuri, 18 noiembrie 2020
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News