Orban și Dragu vor convoca plenul Parlamentului pentru a fi citită moțiunea

Ludovic Orban și Anca Dragu vor convoca joi plenul Parlamentului pentru a fi citită moțiunea de cenzură.

Alegeri prezidentiale 2024

Ludovic Orban și Anca Dragu, potrivit Antena 3, convoacă pentru joi, 9 septembrie, ora 16.00, plenul Parlamentului pentru a fi citită moțiunea de cenzură depusă de USR PLUS și AUR.  

Astfel, moțiunea de cenzură depusă de USR PLUS și AUR va fi citită în plenul reunit al Parlamentului joi.

Moțiunea de cenzură semnată de parlamentari ai AUR și USR PLUS a fost transmisă, marți, Guvernului, chiar de către Ludovic Orban, care este și președintele PNL.

El a citat, marți, după ședința BPR care nu a avut cvorum, dintr-o decizie CCR, potrivit căreia „împiedicarea prezentării și refuzul de a dezbate o moțiune de cenzură deja depusă sunt contrare Constituției întrucât acest lucru ar echivala cu eliminarea posibilității Opoziției parlamentare de a cenzura și controla deciziile guvernamentale de angajare a răspunderii”.

Hotărârea CCR precizează că moțiunea de cenzură trebuie citită în termen de 5 zile, iar aceasta a fost depusă vineri.

Premierul Florin Cîțu a declarat, miercuri, că a trimis demisiile miniștrilor USR PLUS și propunerile la Cotroceni.

Liberalii se află, la această oră, într-o ședință. Cîțu a spus că aleșii PNL urmează să discute despre o decizie de susținere a Guvernului, iar parlamentarii nu trebuie să aibă demersuri împotriva propriului partid.

Răspunzând unei alte întrebări, Cîțu a repetat că PNL nu va face guvern cu PSD.

Dan Barna spunea, marți, după ce a fost la Cotroceni să discute cu președintele Klaus Iohannis despre criză, că întâlnirea s-a dovedit a fi benignă.

UPDATE: Ședința PNL s-a încheiat. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel