Orban, sigur că poate câştiga şefia PNL, indiferent dacă USR-PLUS depune moţiune de cenzură sau nu

Sursa foto: Facebook Ludovic Orban
Sursa foto: Facebook Ludovic Orban

Președintele PNL Ludovic Orban a declarat că ultimele evenimente pot afecta opțiunile unora dintre delegații care vor participa la alegerile interne, însă el este sigur că poate câștiga al doilea mandat de președinte.

Orban a spus că delegații care și-au declarat susținerea pentru el la Congresul PNL din 25 septembrie nu și-au schimbat-o, în ciuda evenimentelor din ultima perioadă, scrie Mediafax.

"Sigur că evenimentele care se petrec pe parcursul acestei perioade pot să afecteze opțiunile unora dintre delegați. Pe de altă parte, cel puțin foarte mulți dintre posibilii delegați, că nu știm încă delegații, cel puțin delegații care au opțiunea de a mă susține pe mine, au o opțiune stabilă în materie de susținere care este dictată de considerente mai puțin de conjunctură, cât de evaluarea candidaturilor și mai ales comparația dintre mine și contracandidatul meu”, a spus Orban.

Întrebat dacă Florin Cîțu va mai avea șanse în cazul în care nu va mai fi premier la Congres, Orban a spus că este sigur de victoria sa pentru al doilea mandat.

"Eu consider că am șanse foarte mari să câștig Congresul PNL indiferent de rezultatul moțiunii de cenzură”, a spus Orban.

Vezi și: USR-PLUS nu participă la şedinţa de Guvern / Doi parlamentari USR ar refuza să semneze moţiunea de cenzură inițiată de USR PLUS - surse

"Nu voi permite niciunui parlamentar PNL să voteze moţiunea de cenzură"

"Nu voi permite niciunui parlamentar PNL să voteze o moţiune de cenzură împotriva unui guvern condus de PNL

Întrebat dacă Florin Cîțu este responsabil pentru declanșarea actualei crize guvernamentale. „Oricine are ochi și minte poate să vadă adevărul în această situație”, a fost răspunsul președintelui PNL.

Cu toate astea, Orban anunţă că niciun liberal nu va vota o moţiune împotriva lui Cîţu. 

"Atât timp cât sunt preşedintele PNL, nu voi permite niciunui parlamentar PNL să voteze o moţiune de cenzură împotriva unui guvern condus de PNL", a arătat Orban

Anterior, Florin Cîţu le ceruse celor de la USR-PLUS să renunţe la moţiunea de cenzură şi să caute soluţii în coaliţie. 

"Orice soluţie pentru situaţia în care suntem astăzi trebuie negociată în coaliţia de guvernare, nu în afara coaliţiei de guvernare", a spus premierul.

Vezi și: Cîţu cere demisia miniştrilor USR-PLUS, dacă depun moţiune de cenzură 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel