Ludovic Orban îi cere lui Florin Cîţu să demisioneze de la şefia PNL.
"Am spus din capul locului că vinovatul principal pentru declanşarea crizei politice este Klaus Iohannis. Ambiţia bolnavă de a controla numirea procurorilor şi ambiţia de neînţeles de a impune cu forţa la conducerea PNL a unui om care nu beneficiază de încredere, a unui om care a provocat criza, unui om care nu mai avea nicio şansă să conducă Guvernul şi nicio şansă de a fi investit ca prim-ministru - sunt cauzele care au dus la această gravă criză politică, pandemică şi economică.
Solicit public demisia din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal a domnului Florin Cîţu! Florin Cîţu a demonstrat că nu are nicio umbră de responsabilitate, a executat orbeşte toate ordinele primite fără să ţină cont de consecinţele dramatice pentru România, iar astăzi Florin Cîţu este o frână evidentă în calea oricăror negocieri în care poate fi implicat Partidul Naţional Liberal pentru a da o soluţie raţională acestei crize.
O dată cu Cîţu ar trebui să plece acasă şi toţi cei care l-au susţinut. Sigură că astăzi ar fi foarte potrivit să-i cer demisia şi preşedintelui Iohannis, dar n-o s-o fac fiindcă ştiu că o fac degeaba. Îl somez în schimb public să-şi aducă aminte că este preşedintele României. Să înceteze bătaia de joc la adresa cetăţenilor români. Să renunţe la răfuielile politice meschine, să renunţe la ambiţia bolnavă de a-şi impune o voinţă contrară intereselor fundamentale ale României. Să înceteze să mai tuteleze şi să impună decizii conducerii PNL care să fie contrare interesului public şi interesului de a depăşi această criză. Îl somez pe Iohannis să înceapă consultările nu peste o săptămână, aşa cum a făcut după căderea Guvernului, ci în seara asta sau chiar mâine, pentru a identifica o soluţie cât mai rapidă. Vreau să afirm răspicat că, din acest moment, nu mai sunt părtaș și nu mai vreau să fiu complice la niciun proiect care face rău României, care este plecat de la Klaus Iohannis sau de la Florin Cîțu sau de la gașca demolatoare ce a creat la ordinele lui Iohannis această gravă situație", a declarat, de la Parlament, Ludovic Orban.
VIDEO:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu