Premierul Ludovic Orban a vorbit despre finalizarea tronsonului Comarnic - Brașov, pe care recunoaște că nu și-o poate asuma un guvern de tranziție.
Ludovic Orban a vorbit, în declarația de presă din Brașov, despre tronsonul Comarnic - Brașov, cu privire la care ridică semne de întrebare, acuzând că, de când a plecat el de la Ministerul Transporturilor, din 2008, nu s-a întâmplat nimic. El a vorbit despre ceea ce a numit ”nebuniile lui Dăncilă”, afirmând că fostul premier nu a anunțat Banca Mondială, care fusese convinsă de Mihai Tudose să managerieze proiectul, astfel, renunțând la serviciile Băncii Mondiale. Ulterior, a fost anunțat, prin Comisia de Prognoză, susține Orban, un consorțiu câștigător care nu ar fi fost câștigător, nefiind adjudecată nicio procedură, nefiind semnat niciun contract. Ludovic Orban spune că, în cele din urmă, Viorica Dăncilă ar fi vrut să treacă acest tronson de autostradă pe lista investițiilor strategice pentru a fi finanțată din bugetul de stat, variantă pe care nu o exclude nici el în viitor.
Ludovic Orban a mai spus că trebuie să vadă exact situația tronsonului Comarnic - Brașov care ”reprezintă o prioritate”. ”Oricum, sunt convins că vom ajunge de la București la Brașov mult mai repede cu avionul pe aeroportul realizat de Consiliul Județean decât pe tronsonul de autostradă, dar avem ca obiectiv și realizarea acestui tronson de autostradă”.
El a precizat că acest obiectiv nu poate fi asumat de un guvern de tranziție.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu