EXCLUSIV  Ordin de protecţie provizoriu. Când NU poate fi acordat de poliţişti

Mihai Venea, comisar-șef din cadrul Direcției de Ordine Publică IGPR, a explicat într-un interviu exclusiv pentru DC NEWS în ce situaţie un poliţist nu poate emite un ordin de protecţie provizoriu pentru victimele violenţei domestice. 

"La finalul formularului de evaluare, victima trebuie să semneze dacă vrea ordinul de protecţie. Dar au şi posibilitatea de a refuza ordinul de protecţie. Chiar dacă este risc iminent, fără prezenţa agresorului care să creeze un disconfort, sunt persoane care spun că nu doresc acest ordin provizoriu. Formularul are rubrică şi pentru astfel de cazuri, care spune 'cunoscând riscurile la care mă expun, refuz ordinul de protecţie'. Şi atunci poliţistul  nu poate emite ordinul de protecţie provizoriu, pentru a proteja o persoană împotriva propriei dorinţe", a explicat comisarul şef.

Măsuri dispuse prin ordinul provizoriu de protecţie 

"Prin ordinul de protecţie provizoriu pot fi dispuse măsuri pentru agresor. Una dintre ele este îndepărtarea din locuinţă a agresorului, chiar dacă este proprietar. Mai avem situaţia în care victima poate fi preluată de serviciile de asistenţă socială", a mai declarat Mihai Venea pentru DC NEWS. 

Mai multe în VIDEO: 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel