Ordine de evacuare în Australia. ”Nu vă lăsați amăgiți de ploaie!"

Australienii trebuie să fie în continuare pregătiţi de evacuare, după ce în sud-estul ţării s-au dat noi alerte de incedii. Asta deşi în ultimele zile a început să şi plouă. 

Alegeri prezidentiale 2024

Alertele privind incendiile din statul Victoria, în vigoare de peste o săptămână, au fost extinse cu încă cel puțin 48 de ore, iar locuitorii din zonele vizate au fost sfătuiți să își părăsească locuințele dacă acest lucru poate fi făcut în siguranță, scrie Mediafax. 

„Nu vă lăsați amăgiți de ploile din ultima vreme", a declarat ministrul pentru situații de urgență din statul Victoria, Lisa Neville, care a făcut referire la faptul că, în ultimele zile, temperaturile mai scăzute și ploile le-au permis pompierilor să avanseze în lupta împotriva incendiilor care afectează statul de câteva luni.

„Flăcările se extind în continuare și prezintă un risc major pentru comunități", a adăugat aceasta. Cel puțin 26 de persoane au murit, iar alte câteva mii au rămas fără locuințe în urma incendiilor care au afectat Australia în ultimele luni. Peste zece milioane de hectare au fost afectate de incendii, o suprafață comparabilă cu cea a Coreei de Sud.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel