Ordonanţa 10/2018 reprezintă cea mai importantă schimbare pe piaţa metalelor preţioase din ultimii 18 ani, potrivit unui patronat

Statul român poate avea o evidenţă clară a tuturor cantităţilor de metale preţioase care părăsesc sau intră în ţară în urma adoptării Ordonanţei de Urgenţă 10/2018, act normativ care reprezintă cea mai importantă schimbare adusă pieţei metalelor preţioase din România în ultimii 18 ani, consideră Colegiul Producătorilor şi Comercianţilor de Bijuterii.

Alegeri prezidentiale 2024

'Aprobarea OUG 10/2018 este cea mai importantă schimbare adusă pieţei metalelor preţioase din România în ultimii 18 ani. Sistemul românesc de marcare şi trasabilitate a produselor în piaţă este aliniat astfel celui practicat în alte 15 dintre cele 28 de state ale Uniunii Europene. Presa a semnalat la vremea respectivă cea mai vizibilă dintre măsuri: obligativitatea marcării tuturor bijuteriilor şi obiectelor din metale preţioase la prima punere pe piaţa naţională cu: marca de titlu a metalului preţios conţinut de aliaj, marca de responsabilitate a producătorului sau importatorului şi marca statului. Însă implicaţiile pe care aceste schimbări le-au adus asupra acestui domeniu sunt mult mai ample', consideră asociaţia profesională citată.

Potrivit acesteia, o primă schimbare adusă de OUG 10 este destinată să întărească protecţia consumatorilor români în condiţiile în care înregistrarea strictă a produselor face imposibilă vânzarea pe piaţă a bijuteriilor sub karataje mai slabe fără a exista responsabili pentru asta. Totodată, este exclusă vânzarea către populaţie de aur second hand drept bijuterii noi.

'O altă schimbare majoră vine în folosul statului român şi, implicit, al nostru, al tuturor. Pentru prima dată în ultimii 18 ani, statul român poate avea o evidenţă clară a tuturor cantităţilor de metale preţioase care părăsesc sau intră în ţara noastră. Vorbim despre metale care ţin, în final, de securitatea naţională. Un alt aspect important pe care noua legislaţie l-a adus este protejarea mediului de afaceri onest de concurenţa neloială şi ilicită venită din partea unei mari mase de operatori care profitau de numeroasele lacune existente în precedenta legislaţie', subliniază sursa citată. Pe de altă parte, asociaţia profesională din sectorul bijuteriilor avertizează asupra recondiţionării bijuteriilor vechi achiziţionate de la populaţie sau obţinute ca gaj şi transformării lor scriptice în bijuterii noi, magazinele sau casele de amanet erijându-se în producători şi câştigându-şi astfel dreptul de a aplica marca de producător pe bijuterii uzate.

'Sub aspect profesional, termenul recondiţionare nu poate fi asimilat producţiei de bijuterii noi. În spatele acestui subterfugiu se pot ascunde vechile practici care au alimentat piaţa neagră atâţia ani de zile, căpuşând statul, consumatorii şi operatorii de bună credinţă. Operaţiunile de recondiţionare sunt realizate prin firme de producţie interpuse, deţinătoare a codului CAEN de producător, dar, să nu uităm că obţinerea statutului de producător de bijuterii în România este condiţionată doar de o simplă cerere. Atât. Asta, spre deosebire de alte state în care emiterea autorizaţiilor de producător de bijuterii se realizează în baza unei acreditări anuale din partea unui inspector al statului', se precizează în comunicat. Conform legislaţiei în vigoare, bijuteriile second hand vor putea fi valorificate de către persoanele fizice în aceleaşi condiţii ca şi până acum: magazine de bijuterii care achiziţionează aur de la populaţie, case de amanet, case de licitaţii, consignaţii sau platforme de vânzare de produse second hand. Magazinele de bijuterii care achiziţionează aur de la populaţie, precum şi casele de amanet care preiau de la populaţie aur pentru garantarea acordării de împrumuturi au, în continuare, exact aceleaşi drepturi pe care le aveau şi până acum: prelucrarea cantităţilor colectate de la populaţie în bijuterii noi (în ţară sau în străinătate), vânzarea lor către traderii de materii prime din metale preţioase, comercializarea lor directă, în măsura în care bijuteriile respective poartă deja o marcă a statului român aplicată după anul 1906.

'În condiţiile în care asistăm la o încercare de manipulare a opiniei publice de către o parte a operatorilor cu metale preţioase, invocându-se blocarea activităţilor prin imposibilitatea vânzării bijuteriilor second hand, trebuie să atragem atenţia că astfel de informaţii sunt neconforme realităţii, sunt menite a pune autorităţile şi opinia publică pe o pistă fals şi aduc atingere eticii profesionale oneste însuşite de către operatorii de bună credinţă', se mai arată în document. Asociaţia profesională CPCB a fost fondată la începutul anului 2018 de către firme reprezentative din domeniul producţiei şi comercializării bijuteriilor din metale preţioase.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel