40 de profesori au participat în acest weekend la o tabără de educație media organizată de Școala de Valori sub umbrela proiectului "Găina care a născut pui vii" și au atras atenția asupra pericolului din spatele fenomenului fake news pentru adolescenți.
Publicitate
Răspunzând unui chestionar al organizatorilor, 89% dintre participanți, diriginți de liceu, au afirmat că orele de educație media ar trebui introduse obligatoriu pentru a limita pericolul la care tinerii sunt expuși în mediul online. Cu o singură observație, spun cadrele didactice: integrarea acestei materii în programa școlară fără a afecta încărcarea de ore și materii, programa fiind și așa supra-aglomerată.
Deși 97% dintre respondenți afirmă că știrile false sunt un fenomen periculos pentru adolescenți, profesorii recunosc în proporție covârșitoare că le este greu să explice tinerilor cum să se ferească de fake news. "Media literacy este mai mult decat un curs, este despre mine, despre tine, despre adevăr și despre felul în care reusești să fii mândru la final ca ai selectat o informație în mod corect și ai ținut cont de realitatea în care ești ancorat", a spus unul dintre participanți.
Cei mai mulți dintre profesorii prezenți (43%) cred că educația media ar trebui să înceapă în școli chiar înainte de liceu, în clasele a 7-a sau a 8-a, în vreme ce 19% cred că este posibil să se introducă o astfel de materie în programul copiilor încă de la clasa a 5-a. "Liceenii vin cu anumite convingeri structurate deja și este greu să le vorbim atât de târziu despre ce este o opinie și ce este un fapt. De aceea cred că este important să începem cu media literacy mai devreme în școală. Noi, profesorii, suntem formatori de opinie, avem în fața noastră zi de zi minți în continuă formare, transformare, dezvoltare și trebuie să fim alături de ei cu răspunsurile corecte", a declarat un alt profesor.
În cadrul taberei, alături de traineri, jurnaliști și oameni de PR, participanții au experimentat cum este să fii elev la un curs de educație centrată pe valori, media literacy trecând prin exerciții practice, teorie și o parte importantă de workshop, unde feedback-ul lor a fost esențial în editarea unei a doua ediții a Ghidului Profesorului de Educație Media, lansat în 2018 de Școala de Valori. "Acum, adevărul poate fi alterat cu ușurință. Oricine poate filma sau fotografia un eveniment, poate scrie și posta despre orice și poate face ca lucururile să pară altfel decât în realitate. Este imperativ să învățăm cum să recunoaștem o știre reală", spune Silvia Bogdan, președinte Școala de Valori.
"Principalul obiectiv al Fake News Bootcamp a fost să familiarizăm profesorii de liceu cu Ghidul de Media Literacy lansat în cadrul programului anul trecut și, în același timp, alaturi de ei, să îl îmbunătățim pentru a putea fi utilizat la scară largă în România. Feedback-ul lor a fost extrem de util, ancorat în nevoile lor concrete și unitar. În urma acestei tabere vom lucra la o nouă ediție îmbunătățită a ghidului și ne gândim inclusiv la dezvoltarea unei platforme online, o resursă online pentru profesori în ceea ce priveste media literacy", spune Ana-Maria Diceanu, unul dintre inițiatorii proiectului "Găina care a nascut pui vii".
Profesori de liceu din 13 orașe din țară au participat în perioada 1-3 noiembrie la Călărași, la o tabără centrată pe educația media, organizată de Școala de Valori, cu sprijinul Lidl România. Evenimentul a făcut parte din proiectul "Găina care a născut pui vii", proiect de educare a elevilor despre fenomenul de fake news, inițiat de Ana-Maria Diceanu, specialist în comunicarea de criză şi jurnalistul Tudor Mușat. Unul dintre obiectivele taberei a fost strângerea de sugestii pentru actualizarea Ghidului Profesorului de Educație Media. Ghidul poate fi descărcat de aici: ghideducatiemedia.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu