Cum îi convingem pe oameni să citească? Editorul Bogdan Hrib a venit cu două soluţii.
Introducerea unor ore obligatorii de citit în şcoli sau chiar implementarea unui sistem prin care lucrătorii la stat să aibă un interval de 30 de minute, în timpul programului de lucru, în care să poată citi o carte adusă de acasă ar fi două soluţii pentru a-i face pe oameni să aloce mai mult timp cititului, apreciază Bogdan Hrib.
"Cartea ajunge la oameni, dar cum îi facem pe oameni să o citească? Ar trebui să introducem ore de citit în şcoli sau la primării, angajaţii ar trebui să aibă, în mod organizat, o jumătate de oră pe zi, să îşi aducă o carte de acasă şi să citească. Poate că nu ar fi rău.
Anul trecut, pe litoralul românesc, am rămas şocat să văd două treimi dintre oameni cu câte o carte în mână şi doar o treime cu telefoanele. Cei cu telefoanele poate ascultau un audiobook. Audiobook-urile încep să se dezvolte în România, iar asta ar putea fi o soluţie, cum ar fi pentru cei care sunt la volan. (...) Acum câţiva ani eram în Germania, la o întâlnire cu editori - la noi nu erau încă audiobook-uri dar în Germania erau deja. Şi am întrebat de ce merg aşa de bine la ei. Mi-au răspuns că distanţa dintre casă şi serviciu este, de obicei, mai mare de 50 de kilometri, iar acea bucată de 30-40 de minute ascultă. S-ar putea să fie şi asta o soluţie", a declarat Bogdan Hrib într-un interviu acordat DC News.
Bogdan Hrib este un scriitor român, editor și profesor universitar, cunoscut mai ales pentru contribuțiile sale în literatura polițistă. Predă cursuri de management la SNSPA și Universitatea Lucian Blaga din Sibiu. Este fondatorul Editurii Tritonic, un important actor pe piața editorială din România, axată pe literatură de specialitate, științe sociale și ficțiune, inclusiv romane polițiste. În calitate de scriitor, Hrib este autorul seriei de romane polițiste care îl au în centrul acțiunii pe Stelian Munteanu, un personaj complex ce combină elemente de jurnalism și investigație.
VIDEO:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu