Organizatorii Wimbledon au anunțat lista wild-card-urilor. Simona Halep, ultima speranță

FOTO: captura video YouTube @ Sports Festival
FOTO: captura video YouTube @ Sports Festival

Simona Halep încă așteaptă un wild-card din partea organizatorilor turneului de Grand Slam de la Wimbledon.

Organizatorii celui de-al treilea turneu de Grand Slam al anului, Wimbledon, au anunțat wild-card-urile pe care le vor oferi pentru actuala ediție, care va avea loc în perioada 1 - 14 iulie.

Iar potrivit anunțului inițial, Simona Halep, campioana din 2019, nu se află pe această listă, însă ultima invitație urmează ”să fie anunțată”, fără să fie precizată o anumită dată. De altfel, nici pe lista pentru calificări nu se află jucătoarea din România.

Astfel, jucătoarele care au primit wild-card pe tabloul principal sunt: Francesca Jones (Marea Britanie), Angelique Kerber (Germania), Yuriko Lily Miyazaki (Marea Britanie), Naomi Osaka (Japonia), Emma Răducanu (Marea Britanie), Heather Watson (Marea Britanie) și Caroline Wozniacki (Danemarca).

Pe tabloul de calificări, beneficiare ale unor invitații din partea organizatorilor sunt următoarele jucătoare: Emily Applleton, Amarni Banks, Sonay Kartal, Hannah Klugman, Mika Stojsavljevic, Mingge Xu, toate din Marea Britanie și Clervie Ngounoue (SUA).

”Wild-card-urile sunt acordate jucătorilor a căror clasament mondial nu este suficient de ridicat pentru a se califica automat la turneu, dar care sunt acceptați pe tabloul principal al Campionatelor la discreția Comitetului (n.r. de organizare).

Wild-card-urile sunt oferite de obicei pe baza performanțelor anterioare la Wimbledon sau pentru a crește interesul britanicilor”, se arată în anunțul făcut pe site-ul oficial al competiției.

Pe tabloul principal se află Sorana Cîrstea, Irina Begu, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian, în timp ce ”alternative” sunt Gabriela  Ruse, Anca Todoni, Miriam Bulgaru, Irina Bara și Gabriela Lee (Talabă).

Simona Halep, doar două meciuri de la revenirea în circuit

Reamintim că Simona Halep a revenit în circuitul profesionist în acest an, în martie, după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne i-ar redus suspendarea dată inițial de ITIA, în dosarul de dopaj, de la 4 ani la 9 luni, cu punere în aplicare imediată. 

Astfel, Simona Halep a jucat în 19 martie în primul său meci, la Miami Open, unde a fost învinsă de iberica Paula Badosa, în trei seturi. Cel de al doilea meci, ăn 15 mai, a fost la turneul WTA Trophee Clarince (Paris), unde abandonat în setul secund acuzând probleme medicale la genunchi.

De atunci, Simona Halep, cu numai 11 puncte în ”cont”, aflată în afara primelor 1.000 de jucătoare, nu a mai evoluat în niciun meci oficial, deși a fost invitată la mai multe turnee, inclusiv la Madrid Open, pe care l-a cucerit de două ori.

Citește și: Simona Halep, discurs emoționant la Sports Festival: Mă gândesc la revenire. Sper să vă am alături

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel