Organizatorii Wimbledon, GEST URIAŞ pentru jucători. Se dau premii în bani

Organizatorii turneului WImbledon au anunţat ce vor face pentru jucători, deşi turneul nu se va mai disputa. 

Organizatorii turneului de la All England Club au anunțat, vineri, că vor împărți 10 milioane de lire sterline la cei 620 de jucători care ar fi trebuit să participe la ediția din acest an, anulată din cauza pandemiei de coronavirus. În funcție de locurile din cele două clasamente, ATP și WTA, banii vor fi distribuiți astfel:

- Calificări (224 de jucători): câte 12.500 de lire sterline (aproximativ 14 mii de euro);

- Tablourile principale la simplu (256 de jucători): câte 25.000 de lire sterline (aproximativ 28.000 de euro);

- Tablourile principale la dublu (120 de jucători): câte 6.250 de lire sterline (aproximativ 7 mii de euro).

- Nu mai puțin de 6 mii de lire sterline (6.700 de euro) vor merge către 20 tenismeni în scaun cu rotile.

Halep, premiu important 

Luând în calcul clasamentul actual al WTA, dintre tenismenii români, Simona Halep, Sorana Cirstea, Irina Begu, Patricia Țig, Ana Bogdan și Mihaela Buzărnescu vor primi căte 25.000 de lire sterline. Pe de altă parte, Monica Niculescu, Marius Copil, Jaqueline Cristian, Gabriela Ruse și Laura Paar vor încasa câte 12.500 de lire sterline. Din proba de dublu se încadrează doar Horia Tecău și Raluca Olaru, pentru câte 6.250 de lire sterline. Wimbledon 2020 ar fi trebuit să se desfășoare în perioada 29 iunie – 12 iulie, scrie eurosport.com. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel