Organizatorul ceremoniei de deschidere a JO a depus plângere pentru că ar fi devenit „ținta amenințărilor“, după scena cu Cina cea de Taină

FOTO: Reuters Marketplace
FOTO: Reuters Marketplace

Thomas Jolly, organizatorul ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice, a depus o plângere pentru hărțuire.

Procurorii de la Paris au declarat vineri că poliția a deschis o anchetă privind discursul instigator la ură, după o plângere a directorului artistic al ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice, Thomas Jolly, privind amenințările cu moartea, relatează Associated Press și The Guardian.

Procuratura din Paris a declarat într-un comunicat că Jolly a depus o plângere la poliție marți, la patru zile după ceremonia de deschidere, pentru amenințări cu moartea, „insulte publice” și „defăimare”.

Jolly a spus că a fost „ținta mesajelor de amenințare și insulte pe rețelele de socializare care îi critică orientarea sexuală și rădăcinile sale israeliene greșit asumate”, se arată în declarație.

Oficiul central al Franței pentru combaterea crimelor împotriva umanității și a crimelor motivate de ură a fost însărcinat cu ancheta.

CITEȘTE ȘI           -          Cina cea de Taină varianta LGBT. Reacția lui Vasile Bănescu

Ceremonia de deeschidere a Jocurilor Olimpice, moment controversat

Un moment controversat a avut loc la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris din acest an. La un moment dat, un grup de reprezentanți LGBT de la o masă, printre care mai multe drag queen celebre (Nicky Doll, Paloma și Piche, recunoscute după barba lui blondă) păreau a reinterpreta celebra pictură Cina cea de Taină a lui Leonardo da Vinci.

Organizatorii Jocurilor Olimpice au spus că ursa de inspirație a fost un alt tablou celebru - „Festinul Zeilor”, o pictură realizată de artistul Jan van Bijlert - dovadă fiind numărul mai mare de personaje în imagine, înfățișarea zeului olimpic Dionisus în mijlocul mesei și aura de pe capului personajului din mijloc (care îl portretizează pe Zeus). Totuși, similitudinile de netăgăduit dintre momentul de la festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris și tabloul lui Leonardo da Vinci au provocat sentimente profunde de dezamăgire în rândul creștinilor din întreaga lume.

Directorul artistic Thomas Jolly – care mărturisește că a fost hărțuit din cauza homosexualității sale – a pus în scenă "un Paris în care dorința se afirmă și se exprimă", conform documentului care prezenta desfășurarea spectacolului.

La finalul "unei coregrafii senzuale evocând ascensiunea dorinței", interpretată de dansatori în costume în culorile curcubeului drapelului LGBT+, s-au afișat și doi bărbați sărutându-se și un trio amoros închizându-se într-o cameră, scrie RTBF.

CITEȘTE ȘI            -          Adrian Agachi, noul purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, reacție după reinterpretarea Cinei cea de Taină la Jocurile Olimpice

La câtva zile după ceremonia de deschidere, Jocurile Olimpice de la Paris au fost lovite de un alt scandal, după ce sportiva italiană Angela Carini s-a retras din meciul de box împotriva alegerienei Imane Khelif.

Mărul discordiei a fost reprezentat de faptul că Imane Khelif, despre care multe voci spun că s-a născut femeie, are niveluri ridicate de testosteron. Deși s-a luat în considerare descalificarea sa, CIO a decis să-i permită să concureze la Paris, conform propriilor reglementări și standarde medicale. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel