Un organ minuscul, considerat până acum inutil, ar putea să lupte împotriva cancerului. Adesea este extirpat

FOTO: Freepik
FOTO: Freepik

O glandă răspunzătoare de dezvoltarea sistemului imunitar ar putea să lupte împotriva cancerului. După adolescență este considerată inutilă și, deseori, extirpată.

O mică glandă grasă, aflată în spatele sternului, deseori considerată inutilă la vârsta adultă, ar putea fi de folos, mai mult decât ne-am gândi.

Un studiu retrospectiv recent sugerează că glanda timus, căci despre ea este vorba, nu este nici pe departe atât de dispensabilă pe cât credeau experții până de curând.

Cercetătorii americani au descoperit că cei cărora li se extirpă timusul prezintă un risc crescut de deces din orice cauză mai târziu în viață.

De asemenea, aceștia se confruntă cu un risc crescut de a dezvolta cancer.

Studiul este pur observațional, ceea ce înseamnă că nu poate demonstra că îndepărtarea timusului cauzează în mod direct cancer sau alte boli fatale.

Dar cercetătorii sunt îngrijorați de constatările lor. Până când vom ști mai multe, ei susțin că păstrarea timusului "ar trebui să fie o prioritate clinică" acolo unde este posibil.

"Magnitudinea riscului a fost ceva la care nu ne-am fi așteptat niciodată", a declarat oncologul David Scadden pentru Anne Manning de la Harvard Gazette, citat de Science Alert.

Responsabilă cu dezvoltatea sistemului imunitar

În copilărie, se știe că timusul joacă un rol esențial în dezvoltarea sistemului imunitar. Atunci când glanda este îndepărtată la o vârstă fragedă, pacienții prezintă reduceri pe termen lung ale celulelor T, care sunt un tip de celule albe din sânge care luptă împotriva germenilor și a bolilor.

Copiii fără timus tind, de asemenea, să aibă un răspuns imunitar deficitar la vaccinuri.

Cu toate acestea, în momentul în care o persoană ajunge la pubertate, timusul se micșorează și produce mult mai puține celule T pentru organism.

Aparent, poate fi îndepărtat fără daune imediate și, deoarece se află în fața inimii, este adesea scos în timpul unei operații cardiotoracice.

Cei care au suferit o timectomie au fost aproape de două ori mai predispuși decât martorii să moară în decurs de 5 ani, chiar și după luarea în considerare a sexului, vârstei, rasei și a celor cu cancer de timus, miastenia gravis sau infecții postoperatorii.

Pacienții cărora li s-a extirpat timusul au fost, de asemenea, de două ori mai predispuși să dezvolte cancer în termen de 5 ani de la operație.

Mai mult, acest cancer a fost, în general, mai agresiv și a recidivat adesea după tratament, în comparație cu grupul de control, mai arată sursa menționată.

Citește și: Semnul ascuns din pupile care indică buna funcționare a creierului

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel