Ortodocșii intră, de luni, în Postul Paștelui. Vezi AICI cum se postește

Alegeri prezidentiale 2024

Potrivit  calendarului creştin ortodox, Postul Sfintelor Paşti începe pe  3 martie şi ia sfârșit pe 19 aprilie. Învierea Domnului va fi prăznuită în 20 aprilie. Postul Paştelui este cel mai lung şi mai aspru dintre cele pa­tru posturi de durata ale Bisericii Ortodoxe, fiind numit şi Postul Mare. În acest an, Paştele ortodocşilor este în aceeaşi zi cu cel al catolicilor.

Postul şi rolul lui în viaţa credincioşilor

Postul reprezintă  reţinerea totală sau parţială de la anumite alimente şi băuturi, pe un timp mai lung sau mai scurt, în scop religios-moral. Aceasta reţinere de la mâncări şi băuturi trebuie însă însoţită şi de reţinerea de la gânduri, pofte, patimi şi fapte rele, ceea ce înseamnă că postul trupesc trebuie să fie însoţit de post sufletesc. Postul este de origine şi instituire divină, de aceea îl găsim practicat din vremuri străvechi, întâlnindu-l aproape în toate religiile şi la toate popoarele.

Potrivit părintelui Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei,  postul nu este o "cură de slăbire", ci una a împăcării cu apropiaţii, a rugăciunii şi faptelor bune, după cum spunea şi părintele Ilie Cleopa.

„Este vorba de o postire a întregii fiinţe, nu numai materială ci şi spirituală. Aceasta înseamnă o transformare a noastră din oameni care sunt obişnuiţi cu un mod de viaţă păcătos, în oameni care prin înfrânare, rugăciune, milostenie, pocăinţă, dobândesc gândirea lui Hristos, folosind gândurile, cuvintele şi faptele ca manifestări ale prezenţei iubirii milostive şi smerite a lui Hristos în viaţa noastră. Postul nu este o înfometare, ci este o schimbare a hranei dând prioritate hranei duhovniceşti faţă de hrana materială. Postul care nu este însoţit de rugăciune nu este o lucrare duhovnicească, ci doar un exerciţiu de a cultiva estetic corpul sau din punct de vedere igienic şi medical. De ce? Pentru că rugăciunea este hrana principală a postitorului. Cine se înfrânează de la cele materiale trebuie să sporească rugăciunea şi să intensifice hrana spirituală prin citirea Sfintelor Scripturi, prin spovedanie şi împărtăşanie mai deasă şi prin săvârşirea faptelor de milostenie în mod mai intens”, spune Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, potrivit site-ului Patriarhiei Române.

Cum se postește

Conform tradiţiei stabilite cu timpul în Biserică, în cursul Postului Mare se posteşte astfel: în primele două zile (luni şi marţi din săptămâna I) se recomandă, pentru cei ce pot să ţină, post complet sau (pentru cei mai slabi) ajunare până spre seară, când se poate mânca puţină pâine şi bea apă; la fel în primele trei zile (luni, marţi şi miercuri) şi ultimele două zile (vinerea şi sâmbăta) din Săptămâna Patimilor.

Miercuri se ajunează până seara (odinioară, până după săvârşirea Liturghiei Darurilor mai înainte sfinţite), când se mănâncă pâine şi legume fierte fără untdelemn. În tot restul postului, în primele cinci zile din săptămână (luni-vineri inclusiv), se mănâncă uscat o singură dată pe zi (seara), iar sâmbăta şi duminica, de două ori pe zi, legume fierte cu untdelemn şi puţin vin. Se dezleagă, de asemenea, la vin şi untdelemn (în orice zi a săptămânii ar cădea), de sărbătorile Aflarea capului Sfântului Ioan Botezătorul (24 februarie), Sfinţii 40 de mucenici (9 martie), Joia Canonului celui mare, înainte şi după serbarea Buneivestiri (24 şi 26 martie), precum şi în ziua Sfântului Gheorghe (23 aprilie), iar după unii şi în Joia Patimilor.

La praznicul Buneivestiri (25 martie) şi în Duminica Floriilor, se dezleagă şi la peşte (când însă Bunavestire cade în primele patru zile din Săptămâna Patimilor, se dezleagă numai la untdelemn şi vin, iar când cade în vinerea sau sâmbăta acestei săptămâni, se dezleagă numai la vin).

Postul Paştilor este ţinut şi în Biserica Romano-Catolică, la care are tot durata de 40 de zile, însă nu începe luni, ca la ortodocşi, ci în miercurea numită a Cenuşii (Dies Ceneris), pentru că în această zi se practică presărarea cenuşii pe creştetul capului (rest din ceremonialul penitenţei publice din vechime, moştenit de la evrei). Catolicii dezleagă postul în duminicile Păresimilor, când mănâncă "de dulce".

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel