OSCAR 2021 - Chloe Zhao, premiul pentru cea mai bună regie

Chloe Zhao
Chloe Zhao

Cineasta chineză Chloe Zhao a câştigat premiul Oscar pentru cea mai bună regie cu filmul 'Nomadland' la cea de-a 93-a gală de decernare a premiilor Academiei de film americane, organizată duminică seară la Los Angeles, potrivit contului de Twitter al evenimentului. 

La această categorie au fost nominalizaţi regizorii Thomas Vinterberg ('Another Round'), David Fincher ('Mank'), Lee Isaac Chung ('Minari'), Chloe Zhao ('Nomadland'), Emerald Fennell ('Promising Young Woman'). 'Nomadland' i-a adus lui Chloe Zhao şi un premiu BAFTA şi respectiv un Glob de Aur pentru regie.

Filmul spune povestea unei femei de 60 de ani care pierde tot ce avea şi porneşte într-o călătorie prin Vestul American, trăind viaţa unui nomad modern. În rolurile principale pot fi urmăriţi actorii Frances McDormand, David Strathairn şi Linda May. Scenariul filmului este scris de Chloe Zhao, pornind de la cartea semnată de Jessica Bruder.

Cineastă de origine chineză, Chloe Zhao s-a născut la 31 martie 1982). Filmul ei de debut, 'Songs My Brothers Taught Me' (2015), a avut premiera la Festivalul de Film Sundance. Cea de-a 93-a gală de decernare a premiilor Oscar are loc la ora transmiterii acestor informaţii la Dolby Theatre şi gara Union Station din Los Angeles. Pentru al treilea an consecutiv, gala nu are un prezentator principal, potrivit Agerpres,

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel