Osemintele Principelui Regent Nicolae al României vor fi repatriate, potrivit Familiei Regale.
Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, a hotărât să repatrieze osemintele Principelui Regent Nicolae al României. Ceremonia funerară va avea loc loc vineri, 29 martie 2024, la Curtea de Argeş.
„Șeful Casei Majestății Sale Custodele Coroanei are onoarea de a anunța decizia Majestății Sale Margareta de a repatria osemintele Principelui Regent Nicolae al României. Cel de-al doilea fiu al Regelui Ferdinand și al Reginei Maria va odihni, alături de soția sa Ioana, în Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală de la Curtea de Argeș.", a transmis Familia Regală a României pe pagina de Facebook.
Ceremonia va avea loc vineri, 29 martie 2024, la Curtea de Argeş
„Cu binecuvântarea Preafericitului Patriarh Daniel, Înalt Preasfinția Sa Arhiepiscopul Calinic al Argeșului și Muscelului va oficia ceremonia de reînhumare vineri, 29 martie 2024, la ora 12.00. Principele Regent Nicolae își va dormi somnul de veci lângă fratele său mai mare, Regele Carol al II-lea, în Pridvorul Noii Catedrale.
Biroul de Presă va face public programul ceremoniei de reînhumare în ziua de 27 martie 2024.", a mai transmis Familia Regală a României.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu