Ostaticii israelieni împușcați din greșeală, în Gaza, purtau un steag alb. Oficial: ”Soldatul se simte ameninţat şi deschide focul”

FOTO: Freepik@mahirasadov
FOTO: Freepik@mahirasadov

Cei trei ostatici israelieni care au fost împușcați mortal, în Gaza, aveau asupra lor un steag alb, indică primele date ale anchetei.

Primele date ale anchetei în cazul uciderii celor trei ostatici israelieni din Gaza indică faptul că aceștia purtau un steag alb înainte ca armata să deschidă focul asupra lor, a transmis un responsabil militar israelian citat sâmbătă de Reuters, notează Agerpres.

Incidentul s-a petrecut într-o zonă de lupte intense unde militanţii grupării palestiniene Hamas acţionau în haine civile şi foloseau tactici diversioniste, menţionează acelaşi oficial.

Conform acestuia, un soldat israelian a observat ostaticii care au apărut la o distanţă de câteva zeci de metri de trupele israeliene în zona Shejaiya. ”Erau toţi fără cămăşi şi aveau un băţ cu o ţesătură albă agăţată de acesta. Dar soldatul se simte ameninţat şi deschide focul. El spune că sunt terorişti, iar atunci trupele deschid de asemenea focul, iar doi ostatici sunt ucişi instantaneu”, explică sursa citată.

Soldații israelieni au încălcat regulile războiului

Cel de-al treilea ostatic a fost rănit şi a reuşit să se retragă într-o clădire din apropiere, de unde a cerut ajutor vorbind în limba ebraică. Comandantul batalionului a ordonat imediat oprirea focului, dar cu toate acestea s-a tras din nou asupra locului unde se afla cel de-al treilea ostatic, care în cele din urmă a murit şi el, mai precizează responsabilul militar, care consideră că soldaţii israelieni au încălcat în această situaţie regulile de angajament militar.

Cei trei ostatici au fost răpiţi de combatanţii Hamas pe 7 octombrie în timpul incursiunii acestei grupări islamiste în sudul Israelului, acţiune ce a condus la represaliile armatei israeliene, care desfăşoară acum o ofensivă terestră în interiorul Fâşiei Gaza.

Citește și: Forțele de Apărare ale Israelului au omorât trei ostatici din Gaza. ”IDF i-a identificat greșit... trupele au deschis focul asupra lor”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel