Oţelul Galaţi a învins-o pe Dinamo Bucureşti cu scorul de 1-0 (1-0), vineri seara, pe teren propriu, în primul meci din etapa a 11-a a Superligii de fotbal.
Gazdele au obţinut victoria prin autogolul lui Neluţ Roşu (37), care a deviat în proprie poartă centrarea lui Frederic Maciel din lovitură liberă. Oţelul a încheiat meciul în zece oameni după ce atacantul Alexandru Mihai Pop a primit al doilea cartonaş galben (90+1). Pentru Oţelul a fost a doua victorie consecutivă în campionat.
VIDEO
Dinamo a ajuns la cinci etape consecutive fără victorie, dintre care ultimele patru au fost eşecuri, fără gol marcat. Oţelul Galaţi - Dinamo Bucureşti 1-0 (1-0), Stadion Oţelul - Galaţi A marcat: Neluţ Roşu (37, autogol). Cartonaş roşu: Alexandru Mihai Pop (Oţelul, 90+1).
Arbitru: George Cătălin Găman (Craiova); arbitri asistenţi: Daniel Mitruţi (Craiova), Adrian Popescu (Craiova); al patrulea oficial: Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe) Arbitru video: Florin Andrei (Târgu Mureş); arbitru asistent video: Cristian Moldoveanu (Sfântu Gheorghe) Observatori: Vasile Bratu (Slobozia) - CCA, Marian Ivan (Braşov) - LPF.
Dorinel Munteanu (55 de ani) se remarcă pe banca lui Oțelul și în acest sezon, după ce în ediția precedentă i-a readus pe gălățeni în primul eșalon.
Oțelul este neînvinsă de 7 meciuri în SuperLigă și ocupă locul 10, iar Munteanu a fost numit antrenorul etapei a zecea. Rezultatele înregistrate în ultima vreme de tehnician au fost influențate, printre altele, de o decizie majoră luată acum "doi-trei ani".
Printre cei care l-au lăudat recent pe fostul internațional român pentru rezultatele sale se numără și Dumitru Dragomir (77 de ani). Fostul președinte al LPF a dezvăluit că antrenorul a decis să nu mai consume alcool, iar acest lucru l-a ajutat și din punct de vedere profesional.
"A avut o perioadă când a băut. Acum nu se atinge de băutură. Eu știu tot ce mișcă în fotbalul românesc. Cât un bivol! (n.r. dacă bea mult).
Vin bea, dar acum nu se mai atinge de ani de zile de băutură. De vreo doi-trei ani nu mai bea, de-asta s-a și îngrășat.
A avut probleme cu nevasta lui și-a luat-o pe băutură. După asta și-a revenit, și-a refăcut viața. Acum e de o seriozitate... Nu-l atingi cu ceva.
Eu, dacă aș fi la echipa campioană, l-aș lua pe Dorinel. Eu am câțiva antrenori. De exemplu: Dorinel, Neagoe, Sabău, Șumudică, mai sunt 2-3", a spus Dragomir, conform Fanatik. Vezi articolul aici!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News