EXCLUSIV  Oţelul, U Cluj, Dinamo şi Rapid, excluse din lupta la titlu

Sursa foto: Pexels
Sursa foto: Pexels

Florin Gardoş, fostul fundaş al celor de la FCSB, a vorbit în exclusivitate pentru DCSport.ro despre lupta la titlu din România. Chiar dacă recunoaşte că a greşit predicţia la început de sezon, când a dat-o pe CFR Cluj favorită la titlu, fostul fundaş este sigur că patru echipe nu au nicio şansă la trofeul suprem. Asta în condiţiile în care trei dintre ele sunt pe locuri de playoff. 

Publicitate

Astfel, Florin Gardoş e sigur că Oţelul Galaţi, Universitatea Cluj, Dinamo Bucureşti, echipe aflate pe locuri de playoff, dar nici Rapid, nu au nicio şansă la câştigarea titlului în acest sezon. În plus, spune el, pentru Dinamo va fi greu să prindă playoff-ul la finalul sezonului regulat. 

"E foarte greu de spus ce va face FCSB-ul. Sunt multe variabile, nu ştii niciodată cine vine sau cine pleacă. La începutul sezonului am avut o predicţie, ziceam că CFR e favorită la câştigarea titlului, dar între timp au plecat unii jucători, au venit alţii. FCSB are clar cel mai bun lot, şi cel mai valoros. Dar depinde mult de ce va fi în Europa, dar şi de noroc, de alte detalii. Eu mi-aş dori ca în Europa să meargă mai departe. 

Eu nu cred că în campionat Oţelul sau Universitatea Cluj pot merge până la final, să câştige. Eu cred că va fi tot una dintre Craiova, FCSB sau CFR. Nici Rapid sau Dinamo nu văd să aibă şanse la titlu. Dinamo nu ştiu dacă va avea forţa să prindă playoff-ul, dar Rapid cred că va ajunge. Ar fi o mare dezamăgire, cred, ca Rapid să nu intre în playoff", a declarat Florin Gardoş. 

Citeşte interviul complet pe DCSport.ro

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel