Acsis Solv IPURL, administratorul judiciar al SC Ocram Televiziune SRL, care deţine licenţa audiovizuală a OTV, a solicitat CNA prelungirea licenţei televiziunii, care urmează să expire pe 29 mai, au declarat vineri, reprezentanţii Consiliului.
Cererea de prelungire a licenţei OTV a fost depusă la CNA pe 9 mai, de Acsis Solv IPURL, administratorul judiciar al SC Ocram Televiziune SRL, societatea aflându-se în insolvenţă, scrie Mediafax.
În documentele depuse la CNA, dacă membrii Consiliului vor aproba prelungirea licenţei televiziunii după 29 mai, OTV promite să înlocuiască emisiunea "Dan Diaconescu Direct", prezentată de Dan Diaconescu - patronul televiziunii, cu emisiunea "Alupei în acţiune", prezentată de Silviu Alupei, realizator al postului.
În afară de noua emisiune "Alupei în acţiune", în documentaţia depusă la CNA nu mai apare nicio modificare referitoare la grila televiziunii. De asemenea, OTV vrea să îşi păstreze denumirea şi sigla actuală, se mai arată în documentele depuse la Consiliu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu