OTV a fost amendat, joi, de Consiliul Național al Audiovizualului, cu suma de 100.000 de lei, deși postul nu mai deține licență audiovizuală începând de marți, 22 ianuarie. Sancțiunea a fost aplicată pentru că pe 9 decembrie, data alegerilor parlamentare, televiziunea lui Dan Diaconescu a continuat campania electorală, fapt interzis de legislaţia audiovizualului. Tot pentru derapaje în reflectarea alegerilor parlamentare, au fost sancționate cu 30.000 de lei fiecare, și posturile B1 TV și Antena 3, decizie criticată de către Narcisa Iorga.
Potrivit Mediafax, sancțiunea pentru OTV a fost propusă de președintele CNA, Laura Georgescu, și adoptată de membrii Consiliului cu 8 voturi "pentru" (Lornad Turos, Monica Gubernat, Viorel Vasile Buda, Laura Georgescu, Cristina Trepcea, Răsvan Popescu, Valentin-Alexandru Jucan şi Christian Mititelu) şi două voturi "împotrivă" (Narcisa Iorga şi Florin Gabrea). Amendarea OTV a stârnit nelămuriri printre membrii CNA, aceștia dorind să afle dacă postul mai poate fi sancționat, după ce i-a fost retrasă licenţa audiovizualului și şi-a încetat emisia.
Referitor la această stare de fapt, reprezentanta Departamentului Juridic al Consiliului Naţional al Audiovizualului a apreciat că aplicarea unei astfel de amenzi nu este posibilă: "Opinia mea este că nu se poate acorda amendă pentru că la data emiterii actului, astăzi, radiodifuzorul nu mai există, chiar dacă el a exisat la data săvârşirii faptei. Este principiul de drept prin care actul administrativ este prezumat legal întotdeauna", a spus aceasta. "Asta înseamnă că OTV nu poate fi considerat vinovat până la pronunţarea instanţei. Dacă suntem acţionaţi în instanţă, nu vom intra pe fond, vom pierde prin excepţie", a mai spus aceasta.
În replică, Laura Georgescu, a precizat: "Dezbatem, de fapt, un viciu de procedură. Sunt trucuri avocăţeşti. Dacă mă fac că nu văd asta... Am luat în calcul că datele pot anticipa un viciu de procedură. Ca manager al acestei instituţii îmi asum, adică, dacă pierd acest proces, îl asum. Îmi asum pierderea acestui proces sau, după creierul meu, câştigarea lui", a mai spus preşedintele CNA.
Pe de altă parte, Valentin-Alexandru Jucan, membru al CNA, a spus că societatea Ocram Televiziune SRL, care a deţinut licenţa OTV, există în continuare, chiar dacă televiziunea nu mai emite.
În schimb, tot joi, s-a votat și sancționarea posturilor B1 TV şi Antena 3 cu 30.000 de lei fiecare, pentru derapajele din ziua votului la parlamentare și somarea postului România TV. Florin Gabrea, Lorand Turos, Narcisa Iorga, Laura Georgescu, Cristina Trepcea şi Valentin Jucan au vota pentru, iar votul "împotrivă" şi l-au exprimat Monica Gubernat, Christian Mititelu, Răsvan Popescu şi Viorel Vasile Buda.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News