Dan Diaconescu se luptă cu guvernele din toată lumea, încercând să denigreze inițiativa de armonizare a normelor legate de producția de medicamente și alimente. Conform „specialiștilor” de la OTV, prin Codex Alimentarius se dorește exterminarea populației. După războiul cu producătorii de bere, acum Diaconescu va stârni un război cu producătorii de medicamente și alimente, în care va lupta singur, distrugându-și propria audiență, căci până și proprii telespectatori au început să se plângă pe diverse forumuri de ideile absurde expuse la OTV și de tratamentul la care sunt supuși, fiind numiți de „personalitățile” de la OTV boi și imbecili.
De ce s-ar complica să ne otrăvească prin alimente și medicamente, când acest lucru s-ar putea obține foarte ușor printr-o publicitate excesivă la produsele din tutun, droguri sau alcool? De ce introducem legislații tot mai stricte în legătură cu aceste substanțe nocive și de ce luptăm cu toate forțele împotriva SIDA, cancerului sau altor boli, dacă intenția este exterminarea unei populații cât mai numeroase din toată lumea? Acestea sunt întrebările logice pe care și le pun telespectatorii care urmăresc dezvoltarea teoriei conspirației legată de Codex Alimentarius, la care România a fost primul stat european care a aderat, în ianuarie 2010, și care este menit să amornizeze normele alimentare la nivel mondial.
Iată ce scriu telespectatorii pe forumuri:
„La OTV, când Dan Diaconescu nu e arestat, când nu mai au noutăţi legate de Elodia sau moartea Mădălinei Manole, ori când nu discută despre ce şi cum legat de Partidul Poporului, sau nu vine cutremuratul Hâncu, Lorin Fortună cu a lui aberaţii esoterice, prezicătoare de teapa lu’ Carmen Hara sau alte chestii asemănătoare, vine Tudor Barbu cu Teoria Conspiraţiei, Codex Alimentarius, un fel de ramură alimentară a acesteia cică. Deci când nu au subiecte, vorbesc despre modul în care e otrăvită naţia română şi cea mapamondistă de producătorii de alimente şi de cei de madicamente“.
Cum treaba asta i se pare cam plictisitoare poporului otevist probabil, ieri l-am văzut pe Tudor Barbu vorbind în direct cu telespectatorii despre despre Codex Alimentarius şi despre faptul că acei producători mai sus nu o fac doar pentru bani ci şi pentru că atotputernicul Guvern Mondial a decis că trebuie să ucidă vreun miliard şi ceva de oameni. Ştia şi cum 100 de milioane vor fi ucişi de foame şi vreo 200 de milioane de aditivii alimentari pe an. Apoi zicea că numărul celor ucişi va fi pe an dublu faţă de cât a distrus a doua conflagraţie mondială în toţi anii în care s-a desfăşurat. Dădea şi un exemplu pe care îl tot relua: sarea de bucătărie. Asta, zicea el, conţine un E nu mai ştiu cât pe post de antiaglomerant, care odată ingerat se transformă în cianură şi nasulia-i gata. Că acei aditivi sunt nocivi, că antiaglomerantul ăla se transformă în otravă sau bombă atomică, poate, habar n-am, dar a spune că asta face parte dintr-un program descădere a populaţiei prin otrăvire mi se pare… straniu.
Conform spuselor lui Barbu, usturoiul şi menta vor fi declarate droguri şi interzise. Mă uitam la Barbu şi mă întrebam dacă e în toate minţile, sau e dus cu pluta ca minimogulul DD, şeful lui. Un singur lucru nu a precizat Barbu. Dacă domnul Guvernu’ Mondialu’ e întradevăr atotputernic, o fi tâmpit. Cum adică? Dacă are la dispoziţie în atotputernicia sa metode simple şi eficiente de scădere a populaţiei de ce recurge la sofisticăreli dinastea? Am înţeles că un război mondial nu se mai potriveşte pentru că nu mai e la modă. Mă gândesc, de exemplu, la tutun, la substanţele cu care e tratat acesta. De asemenea la substanţele cu care sunt tratate grâul, porumbul sau alte chestii de băgat la maţ. Păi ce ar fi mai simplu decât să forţezi publicitatea la tigări şi alcool. De asemenea, poate s-ar potrivi şi liberalizarea totală a plantelor etnobotanice, a drogurilor puternice de genul LSD, heroină, cocaină şi altele. Poate stările date de acestea ar trebui prezentate ca o atingere a Divinităţii. Vedem că tutunul, drogurile, alcoolul tind să fie interzise sau suprataxate. Deci se încearcă eliminarea lor. Logic ar fi fost invers, să fie promovate şi subvenţionate. Tare ciudat…
La un moment dat, zice Barbu că un … cineva i-a trimis un mesaj în care îl întreba dacă are studii în domeniul alimentar. Eu n-am văzut mesajul, dar asta nu contează. Ei bine, omul se schimbă brusc la faţă, camera care îl filma face zoom pe faţa lui şi el, marele jurnalist zice nervos (mima mai bine decât Mircea Badea enervarea): „Mă întreabă unu dacă am studii alimentare.”… Brusc, tonul devine agresiv. „Bă boule, mă întrebi dacă am studii alimentare? Păi ceilalţi realizatori de emisiuni au?”. Probabil nu, da’ nimeni nu spune că sunt mai deştepţi decât el… Primul gând care mi-a trecut prin cap a fost că Barbu s-a învârtit şi al de o amendă de la CNA. Dar nu, nu cred că asta se va întâmpla. Nu cred că riscă CNA-ul să aibă iar circ cu proteste anti liberă exprimare ca în cazul cu protestul lui Vuvuzel şi Gudurel. La Barbu, aceste exprimări la adresa interlocutorilor săi sunt absolut normale. Nu contează că omul ăla a dat 0,44 euro pentru a putea să spună şi el ceva… Chiar nu înţeleg cum de OTV-ul mai emite…”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News