OUĂ INFESTATE. Maria Grapini, mesaj DISPERAT către oficialii români: Până nu ni se otrăvesc semenii

Europarlamentara PPU Maria Grapini sesizează că scandalul ouălor contaminate a fost ținut sub preș de către oficialii din Olanda, țară care a declanșat criza alimentară, iar în România s-a reflectat printr-o tăcere suspectă. Totodată, Maria Grapini subliniază că nici mai marii Europei nu s-au grăbit să intervină în scandalul ouălor infestate. 

”Până acum două zile, prin sistemul rapid de alertă pentru alimente, n-a fost transmisă nicio notificare oficială României! Dacă nu erau vigilenţi inspectorii din Timiş, cine ştie, poate nu ştiam nici acum că am fost la un pas de a consuma ouă contaminate! Este incredibil! Am studiat cazul, pericolul există, de aproape un an, în numeroase ferme din Olanda, care au folosit această substanţă interzisă, doar că nimeni nu a spun nimic. Cer oficialilor români să ia atitudine urgentă şi să-şi apere consumatorii! Nu cred că mai este un secret pentru cineva că au fost date publicităţii statistici sumbre, privitoare la creşterea alarmantă a cancerelor de stomac şi colon. Explicaţia e simplă, o deducem cu toţii. Ce mă mai intrigă este faptul că, acum, când România are ocazia de a-şi lua revanşa în faţa Olandei – care ne ţine la porţile Europei, cu MCV-ul şi Spaţiul Schengen – oficialii noştri pun capul în nisip şi tac... De ce? Am un mesaj şi să ştiţi că e unul disperat: Vocea noastră trebuie să se audă, acum, tare, susţinut, pertinent, în toată Europa, până nu ni se otrăvesc semenii!”, a declarat umanista Maria Grapini.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel