Ce spuneți de o rețetă sănătoasă de ouă umplute?
Ouă umple cu ton sună delicios.
Ingrediente
5 ouă
100g ton
o ceapă roșie
o lămâie
2 căței de usturoi o linguriță sare
o linguriță de piper o linguriță de boia
Punem o oală cu apă la fiert. Așezăm ouăle în ea și le lăsăm să fiarbă timp de cinci minute după ce apa a început să clocotească. Luăm ouăle de pe foc și le mutăm într-un vas cu apă rece, unde le lăsăm timp de două-trei minute.
Curățăm ouăle de coajă. Ne putem folosi de o lingură pentru a curăța coajă mai ușor și pentru a nu deteriora albușul. Tăiem fiecare ou în jumătate și scoatem gălbenușul.
Într-un blender adăugăm gălbenușurile, ceapa roșie, usturoiul zdrobit, tonul, zeama de la o lămâie, împreună cu sarea, piperul și boia. Mixăm totul la putere mare timp de trei-patru minute, până când obținem o pastă fină. Turnăm compoziția într-o pungă alimentară, căreia îi tăiem capătul și umplem ouăle în golurile lăsate de gălbenuș.
Rețeta a fost preluată din cartea realizată de Endofoodart.com - „Peste 40 de rețete fără gluten, lactoză și zahăr rafinat”. Este o carte gratuită destinată, în principal, femeilor care au endometrioză, dar nu numai! Vă puteți inspira din carte, chiar și dacă nu aveți endometrioză, pentru că există acolo foarte multe idei de preparate delicioase. Cartea este online.
Care sunt cele mai importante schimbări în dietă când vine vorba de endometrioză? Renunțăm la gluten, zahăr, alimente procesate și în mare parte la lactate. Renunțăm la prăjeli, la alimentele care conțin o listă de ingrediente din care nu înțelegem prea mare lucru și învățăm să mâncăm cât mai curat.
Endofoodart.com vine cu o idee delicioasă și sănătoasă: Shot-uri antiinflamatorii.
Poți pregăti niște delicioase shot-uri antiinflamatorii. Vei avea nevoie de: 6 portocale, 4 lămâi, 200ml suc de ananas, o bucățică de ghimbir, 2-3 boabe de piper și o linguriță de turmeric (sau o bucățică de rădăcină de curcuma). Curață citricele și rădăcinile de coajă și adaugă toate ingredientele într-un blender. Mixează totul la viteză mare timp de 3-5 minute. Transferă compoziția într-un tifon și strecoar-o cu grijă. Păstrează băutura la frigider și consumă zilnic câte un păhărel micuț din acest amestec.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu