EXCLUSIV  OUG 133, provocări pentru autorităţile locale. Rădulescu, vicepreşedinte CJ Ilfov: Va crea destul de multe dificultăţi

Sursă foto: DC News
Sursă foto: DC News

Ștefan Rădulescu, vicepreşedintele CJ Ilfov, a vorbit în cadrul dezbaterii ”Reciclarea, în fața unor noi provocări legislative” despre problemele pe care le pune OUG 133. 

”În materie de provocări, s-a modificat legislația acum, cu Ordonanța de Urgență 133. Practic, dacă ar fi să analizăm gestionarea deșeurilor, ar fi patru componente. Prima ar fi de colectare și transport, a doua ar fi de sortare, a treia de tratare și a patra de eliminare prin depozitare. Ordonanța aceasta vine din nou cu o provocare destul de mare pentru județul Ilfov, în sensul în care contractele nu vor mai putea fi întocmite pe o perioadă mai mare de patru ani și totodată va trebui făcută o delegare individuală, din câte prevede ordonanța de urgență 133, care va crea destul de multe dificultăți pentru aplicarea ei efectivă la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale. 

Ce aș mai vrea să adaug este că la noi, la Consiliul Județean, în momentul de față, se lucrează la finanțarea a patru centre cu aport voluntar, care sunt destinate fix pentru subiectul pentru care ne-am întâlnit astăzi, în special pentru creșterea și respectarea legislației, pentru că din 2025, tot Ordonanța de Urgență 133 prevede că trebuie să colectăm deșeuri voluminoase, deșeuri din textile, deșeuri rezultate din autorizații și desființări, infrastructură care în momentul de față la nivelul Județului Ilfov nu există și ea trebuie creată astfel încât cetățenii județului Ilfov să poată merge să depoziteze acest tip de deșeuri pe care le generează în propriile lor locuințe, pentru că este destinat persoanelor fizice și nu persoanelor juridice acest program. Deci, practic, vom finanța patru centre, iar valoarea fiecărui centru este de 800.000 de euro aproximativ.

Aplicația a fost depusă, finanțarea este din PNRR și este un alt proiect la care ținem foarte mult și ne dorim implementarea acestuia tot pentru a sprijini implementarea obiectivelor și creșterea gradului de colectare selectivă. Tot la nivel de Consiliu Județean am aprobat un acord de asociere cu Asociația de Dezvoltare care s-a înființat acum la nivelul municipiului București în vederea unui parteneriat și anume construirea unui CMID, unui centru de management integrat al deșeurilor, fiind în prezent în analiză și întocmindu-se un studiu de oportunitate în vederea construirii unei stații de sortare și nu în ultimul rând, găsirea unei soluții de eliminare prin depozitare, ca urmare a tratării cantităților de deșeuri rezultate de la populația din București și Ilfov”, a spus Ștefan Rădulescu, Vicepreședinte, Consiliul Județean Ilfov

VEZI MAI MULTE ÎN VIDEO: 

Youtube video image

Teme de dezbatere - Reciclarea, în fața unor noi provocări legislative

Există în prezent în România un cadru legislativ predictibil în domeniul reciclării?

Ce influență au schimbările legislative asupra companiilor care activează în segmentul reciclării?

Cadrul legislativ afectează circuitul Managementului Deseurilor de Ambalaje din România (producători, importatori, OIREP-uri, colectori, reciclatori, ADI-uri, UAT-uri, salubriști). Care sunt principalele soluții pe termen scurt, mediu și lung?

Ce efect vor avea schimbările legislative asupra soluțiilor de ambalare utilizate?

Principalele măsuri care trebuie adoptate, conform cerințelor UE prevăd ca până în anul 2030 toate ambalajele introduse pe piață să fie reutilizabile sau reciclabile într-un mod economic viabil.

Problemele de pe piața reciclării deșeurilor electrice.

Țintele de reciclare și valorificare vor aduce majorări în prețurile de reciclare, colectare. Începând cu anul 2023, ţintele cresc la 65%, iar din 2025 şi la 70%. Cum vor acționa autoritățile?

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel