Ministerul Justiției a retrimis către Ministerul Mediului OUG de împușcare a urșilor, cu obiecțiile FPAM.
'Ordonanța de urgență (n.red. de împușcare a urșilor) încalcă mai multe articole din Directiva europeană 92/43/CEE. De exemplu, în art.2, alineatul 2, din proiectul de OUG, comisia care participă la prevenirea incidentelor nu este formată din specialiști în protejarea și relocarea urșilor. Conform proiectului, aceasta este compusă din primar sau viceprimar, gestionarul fondului de vânătoare, medic veterinar și reprezentanții Jandarmeriei. Se vede clar că nu există reprezentanți ai Ministerului Mediului care să reloce animalele. Nu face parte din comisie nici Poliția Animalelor, care este împuternicită să prevină, ancheteze și să salveze animalele. De asemenea, lipsesc și ONG-urile de specialitate, încâlcându-se Legea de protecție a animalelor, Legea Marinescu. Totodată, se vorbește despre împușcare/eutanasiere. Termenul 'împușcare' trebuie să dispară din texul OUG, să rămână doar eutanasierea, în cazuri excepționale, pentru a nu încuraja vânzarea de trofee, blănuri și carne de urs. Eutanasierea presupune și incinerarea trupului animalului.', a punctat Marinescu.
'Derogarea de la Directiva europeană și de la Ordonananța, care transpune Directiva, specifică clar că ordinul se dă după ce s-au parcurs toate etapele de salvare a animalelor și de evitare a incidențelor, de către Ministerul Mediului cu avizul Academiei Române În concluzie, proiectul OUG încalcă atât Directiva 92/43/CEE, cât și OUG 57/2007. Este mai degrabă o ordonanță care pregătește cadrul legislativ pentru împușcarea urșilor, nu pentru salvarea lor.', a declarat Marinescu.
'Federaţia pentru Protecţia Animalelor şi Mediului (FPAM) a făcut o întâmpinare privind Ordonanța de împușcare a urșilor - 'OBIECTII DE (NE)CONFORMITATE si NECONSTITUTIONALITATE a Proiectul de Ordonanta de Urgenta privind “aprobarea metodelor de interventie pentru specia de urs brun, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative“ cu Dreptul Uniunii Europene, Constitutia Romaniei si dispozitiile legale in vigoare (nationale). Proiectul de OUG, din păcate, a primit avize favorabile de la toate ministerele implicate, cu excepția Ministerului Justiției, care a găsit elemente de neconstituționalitate, a ținut cont de punctul de vedere al FPAM și a găsit încălcări a Directivei amintite și a OUG 57/2007. Prin urmare, MJ a trimis proiectul de OUG la Ministerul Mediului, cu observațiile FPAM, pentru modificările de rigoare.', a declarat senatorul Marius Marinescu, președinte de onoare FPAM.
Citește aici documentul: Proiectul de Ordonanta de Urgenta privind “aprobarea metodelor de interventie pentru specia de urs brun, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative“
Senatorul Marius Marinescu a anunţat, în exclusivitate pentru DC NEWS, că FPAM (Federaţia pentru Protecţia Animalelor şi mediului) va cere Comisiei Europene să bage România în procedură de infringement, dacă Guvernul va da OUG pentru împuşcarea urşilor în 24 de ore de la sesizarea unor incidente. În plus, acesta a venit cu mai multe măsuri urgente pe care Guvernul să le implementeze.
"FPAM îi cere premierului Cîţu să adopte un act normativ prin care să oblige Ministerul Mediului să ia măsuri urgente pentru oprirea incidentelor dintre om şi urs. Măsuri urgente care trebuie luate în maximum 30 de zile:
1: Obligarea administratorilor fondurilor de vânătoare să hrănească urşii în pădure. Ne amintim că avem fonduri europene pentru aşa ceva.
2. Să se instaleze garduri electrice pe potecile pe care coboară urşii în localităţi.
3. Să se amplaseze sisteme de alarme care imită petarde în acele zone.
4. Să reloce urşii care coboară în localităţi în pădurile din munţii în care nu sunt urşi, cum ar fi Munţii Banatului.
5. E foarte important asta: să se amenajeze imediat o rezervaţie după modelul celei de la Zărneşti, cu suprafaţă corespunzătoare. Toţi urşii care coboară în localităţi, sunt câteva zeci la număr, să fie duşi în această rezervaţie în primă fază. Este de competenţa Ministerului Mediului. De multe ori s-a solicitat ca urşii să fie cumpăraţi din România, deci poate fi folosită şi ca zonă de carantină pentru cei care vor pleca în străinătate.
6. Premierul să dea un termen MAI pentru a stopa braconajul. E simplu. În Harghita şi Covasna se vinde carne de urs la colţ de stradă, poliţia poate interveni uşor. Dar nu se vrea!
7. Să se interzică prin lege vânzarea de trofee şi carne de urs şi de alte animale protejate.
8. Ministrul Transporturilor să ia măsuri pentru a se construi garduri electrice şi subtraversări unde habitatele animalelor au fost întrerupte.
9. Împădurirea a un milion de hectare defrişate în ultimii 30 de ani pentru a reface ecosistemul şi habitatele urşilor.
10. Guvernul României să oblige administraţiile locale din zonele montane, unde urşii coboară în localităţi, să întocmească un ghid de prevenire a incidentelor om-urs, după modelul din SUA şi Canada, unde oamenii care au case în pădure să-şi construiască garduri electrificate, să instaleze alarme care imită petarde, să aibă câini ciobăneşti şi să folosească spray anti-urs. În felul acesta problema prevenţiei este rezolvată", a mai declarat Marius Marinescu.
11. Guvernul să înceapă inventarierea şi ciparea urşilor din toată ţara imediat.
"FPAM va cere procedură de infringement"
"În situaţia în care Guvernul va promova OUG prin care împuşcă urşii agresivi în 24 sau 48 de ore de la incident, OUG-ul va încălca directiva europeană 92/43 CEE cu privire la urs ca specia protejată, iar FPAM va cere Comisiei Europene să declanşeze procedura de infringement împotriva România sub acest aspect, aşa cum a declanşat-o pentru defrişări ilegale şi poluare", a concluzionat acesta. (Citește continuarea știrii aici).
"Proiectul de Ordonanţă de Urgenţă care permite intervenţia imediată în localităţile unde se semnalează prezenţa urşilor a fost finalizat. Azi (miercuri, 14 iulie, n.r.) am modificat textul proiectului în aşa fel încât acesta conţine propunerile Ministerului de Interne, respectiv a Autorităţi i Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). Am eliminat toate obstacolele legale şi de interpretare, astfel încât Guvernul va adopta proiectul de Ordonanţă de Urgenţă în următoarea şedinţă de guvern", a menţionat Tanczos Barna, miercuri, pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu