Preşedintele Sindicatului din Învăţământ "Spiru Haret", Marius Nistor, a spus că a rămas stupefiat, vorbind de lipsa de înțelegere a unor colegi.
"Marius Nistor mai avea puțin și plângea de nervi"
Marți seară, în emisiunea lui Radu Tudor, de la Antena 3, ministrul Muncii a spus că "Marius Nistor mai avea puțin și plângea astăzi de nervi când a văzut că o OUG pentru care s-a luptat și a negociat-o intens cu Ministerul Muncii și cu Ministerul Educației... nu a putut să obțină avizul astfel încât să fie promovată joi la Guvern".
"Am rămas pur și simplu stupefiat"
Tot marți seară, în cadrul emisiunii România9, de la TVR1, Marius Nistor a spus că a rămas stupefiat.
"Eu pot înțelege că unii au niște nemulțumiri. (...) Dar să îți rezolvi aceste nemulțumiri lovind în 20.000 de salariați din educație... este inacceptabil așa ceva. Am rămas pur și simplu stupefiat, pentru că, în premieră, cei 20.000 de colegi ai mei din unitățile școlare din România, din unitățile de învățământ sunt afectați nu de o măsură luată de Guvern, ci de lipsa de înțelegere a unor colegi din Consiliul economic și social. (...) Așa ceva este greu de acceptat. Am încercat să le explic care este urgența acestei ordonanțe", a spus Marius Nistor.
Au votat pentru
"Colegii mei au votat pentru. Dar încă o dată, îi consider colegi pe toți, și pe cei care au votat împotrivă, dar nu pot să înțeleg acest argument. Mă răzbun pe Guvern lovind în salariați. Care e vina salariaților? Cât de departe pot să duc această dispută, lovind în oameni?", a mai declarat Marius Nistor.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu