OUG - stare de alertă. Când discută CCR sesizarea Avocatului Poporului

Curtea Constituţională a României urmează să discute pe 13 mai sesizarea Avocatului Poporului asupra ordonanţei de urgenţă a Guvernului care reglementează starea de alertă, au precizat, vineri, oficiali ai CCR.

Alegeri prezidentiale 2024

Sursele citate a menţionat că părţile pot trimite Curţii punctele de vedere până pe data de 11 mai. Miercuri, Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională cu o excepţie de neconstituţionalitate referitoare la Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de instituţie, delegarea unor atribuţii de legiferare către autorităţi administrative având ca finalitate restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale încalcă principiul separaţiei puterilor, precum şi prevederile constituţionale potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării.

Avocatul Poporului despre OUG privind starea de alertă

'Avocatul Poporului consideră că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004, cu modificările şi completările ulterioare, nu respectă principiul previzibilităţii legii prin definirea defectuoasă a 'stării de alertă', care, neavând consacrare constituţională, presupune o circumstanţiere detaliată, la nivel infraconstituţional, a cazurilor în care se poate declara.

În realitate, legea prevede doar că se pot lua de către organe administrative orice măsuri, deci inclusiv de restrângere a exerciţiului unor drepturi, deşi art. 53 din Constituţie prevede clar că acest lucru poate fi făcut numai prin lege. În lipsa prevederii unui termen pentru care se poate dispune starea de alertă, ba mai mult, reglementarea posibilităţii extinderii acestuia prin act administrativ, se ajunge în ipoteza în care restrângerea temporară a exercitării unor drepturi şi libertăţi fundamentale capătă caracterul unei îngrădiri permanente aducând astfel atingere însuşi dreptului, ceea ce este contrar art. 53 alin. (2) din Constituţie', explică Avocatul Poporului.

Potrivit sursei citate, Parlamentul şi, prin delegare legislativă, în condiţiile articolului 115 din Constituţie, Guvernul au competenţa de a institui, modifica şi abroga norme juridice de aplicare generală. Autorităţile administraţiei publice nu au o asemenea competenţă, misiunea lor fiind aceea de a asigura executarea legilor, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel