Dan Șova a vrut să îi arate lui Traian Băsescu faptul că greșește în anumite privințe. Este vorba despre autostrăzi, iar acesta a atras atenția cu două puncte principale.
"Sunt afirmațiile domnului președinte Băsescu; este adevărat, afirmații de campanie electorală, dar noi suntem obligați să le dăm replica de rigoare. Domnia sa a spus că astăzi se lucrează numai ceea ce s-a negociat în timpul guvernelor PDL. Eu îmi fac datoria, pentru că dincolo de contradicția politicianistă, cele mai importante sunt cifrele.
Vreau să reiterez că, în anul 2013, s-au licitat și finalizat de la zero procedurile pentru 247,72 km de autostradă. Și mai exact, s-au licitat: Nădlac - Arad lotul 1, Timișoara - Lugoj lotul 2, Lugoj - Deva loturile 2, 3 și 4, Sebeș - Turda loturile 1, 2, 3 și 4 și Comarnic - Brașov. Sunt 247,72 km pentru toate aceste tronsoane. Au fost licitații finalizate cu desemnarea câștigătorului. De asemenea, pentru Timișoara - Lugoj lotul 2, Lugoj - Deva loturile 2, 3 și 4, Nădlac - Arad lotul 1 și Sebeș - Turda s-a dat și ordinul de începere a construcției. Deci s-au desemnat câștigătorii, s-au semnat contractele, s-a dat ordinul de începere a construcției.
Deci pentru domnul președinte Traian Băsescu, nu pentru liniștea domniei sale, ci ca să nu mai mintă, 247,72km sunt licitați anul trecut. Tot pentru domnul președinte Băsescu, că a fost șapte ani degeaba Ministru al Transporturilor. Sper să consemnați exact, cei mai mulți kilometri de autostradă au fost licitați într-un an, în anul 2013 și, după noi, cei mai mulți au fost licitați în anul 2011, 110 km.
De asemenea, tot pentru domnul Traian Băsescu, ca să nu mai mintă, în anul 2014, licităm 375,38 km până la sfârșitul anului și se vor licita: Nădlac - Arad lotul 2, Sibiu - Făgăraș, Câmpia Turzii - Ogra - Târgu Mureș, Suplacu de Barcău - Borș, Centura București Sud și Craiova - Pitești. Sunt 375 km pe care-i vom licita anul acesta", a scris Dan Șova pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu