Ovidiu Grosu, cel care susține că este adevăratul organizator al protestului diasporei din 10 august, a fost pus sub acuzare de DIICOT.
Ovidiu Grosu este acuzat de săvârşirea infracţiunii de instigare publică.
Ovidiu Grosu a fost pus sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile, el având mai multe obligaţii: să nu folosească sisteme informatice ce au conexiunea de date activă (să nu utilizeze Internetul); să nu depăşească limita teritorială a judeţului de reşedinţă decât cu încuviinţarea prealabilă a DIICOT, să nu acorde interviuri; să nu participe la adunări publice; să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.
"La data de 07.08.2018, procurorii DIICOT - Structura Centrală s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în seara zilei de 06.08.2018, în cadrul unei emisiuni difuzate de către un post de televiziune naţional, a fost prezentat un interviu al numitului Ovidiu Grosu pe parcursul căruia, acesta, care s-a autointitulat 'adevăratul organizator al protestului diasporei din 10 august', i-a îndemnat pe viitorii participanţi la manifestare să recurgă la acte de violenţă îndreptate împotriva integrităţii corporale a forţelor de ordine, inclusiv a vieţii acestora. Verificările întreprinse în cauză au relevat faptul că, înscriindu-se pe aceeaşi linie a demersurilor de instigare publică la săvârşirea de acte de violenţă împotriva reprezentanţilor autorităţilor chemate să asigure desfăşurarea în condiţii de siguranţă a manifestaţiei organizate a avea loc în data de 10.08.2018 în municipiul Bucureşti, numitul Ovidiu Grosu a îndemnat publicul verbal şi scris să săvârşească în condiţiile Legii nr.535/2004 infracţiuni contra vieţii şi integrităţii corporale a persoanelor, respectiv distrugere", se arată într-un comunicat al DIICOT.
Procurorii DIICOT au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Ovidiu Grosu, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare publică, prev.de art. 332 alin.1 din Legea nr.535/2004, cu referire la art.32 alin.1 lit.a) şi c) din Legea nr.535/2004.
Cauza este instrumentată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate - Serviciul de Investigare a Infracţiunilor de Terorism.
Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei "Vlad Ţepeş".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News