Ovidiu Lipan Țăndărică are gânduri de căsătorie.
Publicitate
La 70 de ani, Ovidiu Lipan Țăndărică se pregătește să își oficializeze relația cu femeia alături de care se simte fericit și cu care este împreună de mai mulți ani. Artistul afirmă că toate detaliile pentru evenimentul important sunt deja aranjate. Ovidiu Lipan Țăndărică recunoaște că i-a fost teamă să se îndrăgostească mulți ani, și asta pentru că a vrut să evite suferința în urma vreunei decepții.
„Asta este o chestie foarte sensibilă și o facem cât de repede posibil. Ne-am hotărât. Totul este pus deja…”, a dezvăluit Ovidiu Lipan Țăndărică, pentru Ego. Muzicianul este convins că cea cu care își împarte acum viața este sufletul lui pereche. „Iubirea de suflet, care a trecut de iubirea de sex, de iubirea de inimă, care durează, cât dureaza. Cea de suflet este veșnică. Este ca și cum ți-ai găsit perechea în lumea aceasta. Ții la el (partener n.r.) și îl iubești altfel. Acolo este miracolul unei întâlniri”, mai spune artistul.
Țăndărică și partenera sa s-au întâlnit pentru prima dată la Muzeul Țăranului Român unde cei doi s-au îndrăgostit pe loc. Artistul vorbește întotdeauna cu drag despre aleasa sa, spunând mereu că este o femeie cultivată, care a studiat la Paris. „Când am văzut-o cât e de frumoasă, n-am lăsat-o să meargă mai departe. E o persoană absolut deosebită, un om cald şi prietenos. Da, putem spune că relaţia noastră a ajuns la majorat. Avem aproape 18 ani de când suntem împreună. Am o singură femeie pe care o apreciez şi căreia îi sunt statornic. Îi place muzica clasică, e o femeie cultă, a studiat la Paris, cunoaşte câteva limbi străine. Dragostea noastră e foarte puternică. Avem o legătură de suflet specială, mai importantă decât dragostea fizică”, spunea Ovidiu Lipan Țăndărică, în urmă cu ceva timp, pentru Click!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu