Deputatul PNL Ovidiu Raețchi a lansează în dezbatere publică pachetul legislativ „Pactul pentru Carte", în contextul în care România este pe ultimul loc în Europa în privința pieței de carte.
Deputatul PNL Ovidiu Raețchi: Am pregătit și lansez în dezbatere publică pachetul legislativ „Pactul pentru Carte". România e pe ultimul loc în Europa în privința pieței de carte – o rușine în anul Centenarului.
România, pe ultimul loc în Uniunea Europeană în privința pieței de carte. Acest lucru este considerat drept o are rușine de către deputatul PNL Ovidiu Raețchi, cu atât mai mult în anul Centenarului. Deputatul liberal a anunțat că propune Președinției, Guvernului și partidelor politice „Pactul pentru Carte” – un pachet legislativ care își propune să contribuie la dublarea piaței de carte din România.
„La ora actuală, piața de carte din România se află pe ultimul loc in Uniunea Europeană, cu o valoare de circa 100 de milioane de euro. Comparativ, cea din Germania este de 60 de ori mai mare, ajungând la 6 miliarde de euro, iar dacă restrângem comparația la nivel regional vom observa că piața de carte din Cehia ajunge la 400-500 de milioane de euro, în timp ce cele din Slovenia sau Bulgaria au valori cuprinse între 100 și 200 de milioane de euro. Potrivit unui studiu recent Eurostat, doar 2,8% dintre români citesc o carte pe lună; un român cheltuiește maxim trei euro pe an pentru cărți – mult sub media Uniunii Europene, iar datele Institutului Național de Cercetare în Cultură spun că un român din cinci nu a citit niciodată o carte (...) Obiectivul final al Legilor Cărții este creșterea nivelului de educație și dezvoltarea pieței de carte prin stimularea lecturii, astfel încât să ajungem la o dublare a volumului de carte achiziționată în următorii doi ani - mai aproape de nivelul statelor din regiune", a declarat Ovidiu Raețchi.
Creșterea și actualizarea fondului de carte din bibliotecile școlare printr-o bugetare specifică. Bibliotecile școlare nu au suficiente cărți și nu sunt atractive pentru elevi. Fondul de carte este învechit. Am pierdut sute de biblioteci școlare în ultimii ani. De aceea, am amendat legea bibliotecilor prin introducerea unui nou articol cu privire la creșterea fondului de carte din bibliotecile școlare cu cel puțin 0.5 cărți anual pentru fiecare elev din cadrul unității școlare.
Implementarea unor campanii publice care să promoveze Cartea și care să ducă la conștientizarea importanței lecturii este esențială. Am considerat că este absolut necesară o inițiativă legislativă care să modifice Legea audiovizualului în sensul introducerii unor prevederi cu privire la realizarea unor campanii publice privind importanța și promovarea în spațiul public a cititului.
Acordarea unui suport financiar anual de 100 de euro fiecărui profesor pentru achiziționarea de cărți – o măsură care a mai fost implementată în România în urmă cu mai bine de 10 ani și care a fost eficienta si apreciată. Am formulat un proiect de lege în acest sens, profesorii urmând să dispună de fondurile necesare pentru achiziționarea de cărți utile atât dezvoltării profesionale, cât și desfășurării activității didactice. Prin urmare, indirect, și elevii vor beneficia de avantajele adoptării acestui proiect de lege, printr-o mai bună pregătire a cadrelor didactice.
TVA 0% pentru cărțile tipărite – am realizat în acest sens o propunere legislativă pentru modificarea Codului Fiscal. Parlamentul European a adoptat în iunie 2017 decizia prin care li se oferă statelor membre posibilitatea de a reduce până la 0 cota TVA pentru cărţi, ziare şi periodice, inclusiv pentru cele în format electronic, Irlanda și Marea Britanie fiind două state care aplică deja această cotă de 0%. În acest context, deși in general exista obiecții la nivel european în privința aplicării TVA Zero, România poate negocia cu oficialii europeni această facilitate fiscală, având în vedere impactul bugetar redus și situația dificilă în care se află piața de carte din România. O măsură pozitivă adoptată relativ recent în România pentru stimularea pieței de carte a fost reducerea cotei de TVA la cărți, manuale școlare, ziare şi reviste la un procent de 5%, dar această măsură a redus prețul cărților cu doar aproximativ 2 lei.
Reducerea TVA la 5% pentru cărțile în format electronic – am realizat in acest sens o propunere legislativă pentru modificarea Codului Fiscal. La ora actuală, TVA pentru cărțile în format electronic este de 19% și ar fi utilă încurajarea acestei piețe în condițiile în care valoarea ei nu depășește 600.000 de euro.
O altă inițiativă legislativă pe care am formulat-o vizează acordarea a 50 de euro pentru achiziționarea de cărți fiecărui elev, la absolvirea primului an din fiecare ciclu școlar. Obiectivul direct este acela de a-i stimula pe copii și tineri să descopere și să aprofundeze plăcerea de a citi cu efecte favorabile incontestabile pentru dezvoltarea lor ulterioară, precum și să cumpere cărți care nu sunt neapărat în curricula școlară.
Scutirea de la plata impozitului pe venit pentru persoanele cu meserii-cheie din industria de carte, asociate cu cele din domeniul cercetării sau informaticii, ar fi utilă pentru dezvoltarea pieței de carte, iar impactul bugetar ar fi redus, în condițiile în care numărul total de angajați ai editurilor din România este de maxim 1.200 - inițiativă legislativă privind modificarea Codului Fiscal. În ceea ce privește librăriile, tot mai multe au fost închise în ultimii cinci ani, existând oraşe întregi în care librăriile lipsesc sau au fost plasate într-o zonă periferică.
Renunțarea la impozitul pe clădiri/taxe pe clădiri și impozitul pe teren pentru spațiile utilizate pentru funcționarea librăriilor în care vânzarea de carte reprezintă cel puțin 50% din cifra de afaceri – inițiativă legislativă privind modificarea Codului Fiscal.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu