În ultimele zile românii ar fi început să observe pe cer tot felul de puncte luminoase, unii afirmând că ar fi vorba despre OZN-uri.
Forțele Aeriene Române au fost alertate după ce un obiect zburător neidentificat ce părea un balon meteorologic a fost depistat ieri în spațiul aerian din sud-estul țării. În zonă au fost trimise imediat două avioane MiG-21 Lancer, însă echipajele nu au confirmat prezența țintei. Incidentul după ce, în ultimele zile, Armata Americană a distrus trei obiecte misterioase și un balon chinezesc, bănuit că era trimis pentru spionaj, transmite Pro Tv.
"În acest caz am aplicat toate procedurile standard, două aeronave MiG-21 Lancer ale Forțelor Aeriene Române din serviciul de luptă Poliție Aeriană sub comandă NATO au decolat de pe baza 86 aeriană de la Fetești. Când au ajuns acolo echipajele nu au confirmat prezența, nici vizual, nici pe radarele de la bord", a declarat Constantin Spânu, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării Naţional.
Aeronavele au fost menținute în zona respectivă aproximativ 30 de minute, după care au revenit pe baza aeriană.
Și aste nu este tot. Dacă în privința baloanelor "spion" lucrurile sunt clar, în cazul obiectelor misterioase ipotezele sunt cel puțin interesante. În SUA au apărut deja diverse teorii despre cele trei obiecte misterioase distruse de Armata Americană, unii vorbind despre faptul că acestea ar fi semănat cu niște OZN-uri. Nu a durat mult până când ideile au apărut și în România. Discuții despre obiecte ciudate au apărut și la noi. În ultimele zile oamenii au început să observe pe cer tot felul de puncte luminoase, în special noaptea, despre care au spus că ar putea fi de origine extraterestă.
"Obiecte zburătoare neidentificate înseamnă trei lucruri. Sunt niște obiecte care zboară și care încă nu au fost identificate, asta nu înseamnă că nu vor fi identificate în viitorul apropiat. Pot fi baloane cu heliu lansate de diverse instituții de cercetare sau pasionați ori tehnologii avansate ale altor state", a spus Claudiu Tănăselia, fizician.
În tot acest timp, membrii Asociației pentru Studiul Fenomenelor Aerospațiale Neidentificate au o altă părere despre cele întâmplate peste ocean.
"Este vorba de o prezență a unei civilizații foarte avansate care bănuiesc că așteaptă să vadă cum evoluăm și să ne ofere destule indicii în direcție o putem lua. Aceste civilizații foarte avansate au ajuns într-o formă în care sunt greu de recunoscut pentru omenire...", a declarat Adrian Urzică, reprezentantul Asociației pentru Studiul Fenomenelor Aerospațiale Neidentificate.
"Mai există și altă posibilitate. Ca acele civilizații extraterestre să fie atât de avansate încât ele să ne urmărească acum, dar noi nu avem cum să ne dăm seama. La fel cum pisica mea nu știe că eu acum scriu la calculator. Dacă aceste obiecte au fost doborâte de avioane obișnuite, militare, cel mai probabil nu aveau cum să fie acele civilizații foarte avansate. E ca și cum cineva ar distruge un tanc cu niște săgeți", a spus Cristian Presură, fizician.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News