Pacienta ginecologului acuzat că ar fi lăsat copii să moară: „Distribuiți masiv!” Imaginea care spune multe despre activitatea medicului Florian Robe

Fotografie de la Vidal Balielo Jr.: https://www.pexels.com/ro-ro/fotografie/transparent-transparen-a-ocupa-ie-meserie-4006979/
Fotografie de la Vidal Balielo Jr.: https://www.pexels.com/ro-ro/fotografie/transparent-transparen-a-ocupa-ie-meserie-4006979/

Despre medicul Florian Robe s-au spus cuvinte foarte urâte. A fost acuzat că ar fi lăsat copii să moară.

Alegeri prezidentiale 2024

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a dispus începerea urmăririi penale pentru tentativă de omor calificat pe numele medicului ginecolog de la Spitalul Polizu acuzat că ar fi lăsat copii născuţi prematur să moară.

Cristina Buzatu, o pacientă a medicului, a povestit ce experiență a avut ea la naștere, fiind ajutată de acest ginecolog. Femeia a vrut să arate că eticheta de „monstru care lasă copiii să moară” nu i se potrivește.

„Dupa cum ati vazut la stiri, domnul doctor Florian Robe, omul prin care Dumnezeu a facut minuni si eu astazi ma pot numi mama, este acuzat de crime groaznice.

In nici o clipa nu am crezut ceea ce vad. Domnul doctor Robe este un medic prea profesionist, empatic, blând, cald, calm, răbdător, milos, ca să cred lucrurile de care este acuzat!

În septembrie 2019, eram însărcinată în 22 de săptămâni și din cauza unei mari supărări, mi s-a deschis colul, și cum medicul pe care eu îl aveam la alt spital mi-a spus degajat ca nu se poate face nimic pentru sarcina mea și ca, din moment în moment, membranele se vor rupe, plecând de acolo pentru ca am refuzat sa cred asa ceva, printr-o recomandare a unei mamici, am ajuns la Polizu, unde mi-a preluat cazul domnul doctor Robe.

Din acel moment, m-a internat, și a luptat pana în pânzele albe ca să îmi salveze sarcina. A rugat infirmiera sa îmi pună la picioarele patului câte 2 rânduri de cărămizi, ca să stau cu capul în jos și picioarele mai în sus, astfel încât copilul sa nu împingă în jos, mi-a indicat masa la pat, și plosca pentru urinat.

Am avut și cerclaj făcut, dar nu a ținut decât o luna, apoi s-a desfăcut. Luam tratament medicamente cu pumnul, în fiecare seara făceam câte o injecție cu Fraxiparine, pentru ca aveam și alte probleme pe lângă colul deschis. Restricție de creștere intrauterina de 3 săptămâni, plus lichid amniotic la limita inferioara.

4 medici au fugit de cazul meu, fiind unul foarte greu! Însă domnul doctor Robe a luptat! Am stat internata 3 luni de zile, iar dansul avea grija sa vina zilnic sa vadă ce fac și cum ma simt. Imediat simțea când nu eram în regula, când eram cu moralul la pământ, și totdeauna avea grija sa ma încurajeze și sa îmi schimbe starea.

Îmi spunea mereu ca avem pentru ce lupta, atâta timp cât membranele nu sunt rupte, orice zi, orice săptămână contează. Încă de cum se deschidea ușa salonului, cunoșteam când intra domnul doctor, pentru ca avea foarte mare grija sa deschidă încet ușa, pentru a nu deranja. Zilele treceau rand pe rand, iar pe 17 decembrie 2019 mi s-au rupt membranele la 35s6z și am născut în câteva minute pe fetita mea cu 1,980 g și 47 cm.

Imaginați-va ca fetita mea nu trăia acum, dacă nu ma ajuta domnul doctor Robe! Pentru mine a fost, este și va rămâne un om trimis de Dumnezeu, omul care m-a ajutat sa ma bucur de cel mai frumos cadou din viata - fetita mea. O sa ii mulțumesc toată viata mea și dincolo de ea. În semn de recunoștință și mulțumire, fetita mea poarta numele domnului doctor - Floriana.

Daca sunt mamici care au nascut cu dansul sau cărora le-a salvat viata si vor sa il ajutam, haideti sa ii fim alaturi la fel cum ne-a fost si dumnealui cand aveam cea mai mare nevoie de sprijin profesional dar si moral.

Domnul doctor nu nu omoară copii prematuri, ci salvează vieți! Scrieți-va și voi povestea și distribuiți, va rog, aceasta postare! Am văzut foarte multe comentarii scrise de oameni care știu doar sa judece, fără sa știe despre ce sau cine este vorba! Nu merita sa fie în aceeași oala cu alții care chiar nu sunt în stare sa își practice meseria!

Si as vrea ca aceasta postare sa ajungă cât mai departe, sa citească cât mai multa lume și comentariile mămicilor care au fost ajutate de domnul doctor Robe Florian!

DISTRIBUIȚI MASIV! Ea este minunea mea, care ma bucura de 2 ani și aproape 10 luni prin existenta ei. Datorita doctorului Florian Robe trăiește! Domnule doctor, nu sunteți singur! ROG TOȚI PRIETENII MEI DIN LISTA SA DISTRIBUIE!”, a scris Cristina Buzatu, o pacientă a medicului.

Fetița pacientei care îi poartă numele medicului în semn de recunoștință pentru că a adus-o pe lume:

2. -imagine fara descriere- (fetita-poza-buna_93218700.jpg)

VEZI ȘI: Medicii sunt revoltați după ce un renumit ginecolog a fost acuzat de tentativă la omor calificat prin cruzimi

Medicii sunt revoltați, după ce un renumit ginecolog a fost acuzat de tentativă la omor calificat prin cruzimi, acesta nefăcând altceva decât să respecte procedurile pas cu pas.

Medicul ginecolog Florian Robe, din cadrul Spitalului Polizu, este acuzat oficial de tentativă de omor calificat prin cruzimi. Potrivit avocatului Adrian Cuculis, care se ocupă de caz, Florin Robe este acuzat că ar fi lăsat copiii prematuri să moară sau chiar „îi omora el” pentru a „nu mai ocupa un loc în incubator”.

Medicii cu care am discutat ne-au spus, pe surse, că au fost șocați de turnura care a luat-o acest caz, din moment ce ginecologul a respectat normele și, în niciun caz, nu omora el feți rezultați din avorturi spontane.

Situația stă în felul următor: O femeie a făcut avort spontan și a ajuns la spital. Avortonul a fost scos, nu avea semne vitale, i-au legat cordonul ombilical și l-au așezat într-o „tăviță”, adică într-un dispozitiv special pentru acest lucru. Mai mulți specialiști au consemnat, conform procedurilor în vigoare, că avortonul nu are semne vitale.

În acest caz, s-ar fi încălcat procedura dacă fătul ar fi fost dus la neonatologie pentru a fi pus la incubator. Vorbim despre un avorton de sub 25 săptămâni, fără semne vitale. A fost pus într-un dispozitiv până urma să i se facă anatomia patologică. După câteva ore, o asistentă a observat că fătul are mișcări de respirație, iar în secunda doi a fost dus la neonatologie. Copilul a supraviețuit, iar astăzi are trei ani.

Fătul avea respirație prin diafragmă, nu prin torace, motiv pentru care nu s-au văzut mișcările extrem de slabe de respirație. Medicul a respectat întocmai procedurile în vigoare, în niciun caz nu a vrut să-l omoare. Astfel de cazuri sunt excepționale și sunt destul de greu de depistat, mai ales că vorbim de un avort spontan.

Avocatul spune că micuțul are acum un handicap auditiv, dar cauza este imposibil de dovedit științific, adică dacă are probleme pentru că s-a născut prematur, dintr-un avort spontan, sau pentru că nu a fost ținut la incubator cu cinci ore mai devreme. Totuși, incubatorul nu repară zona auditivă a feților, ci le oferă căldură și mai mult oxigen. Cel mai probabil, copilul are probleme auditive pentru că s-a născut prematur. A lega deficitul auditiv de faptul că nu a fost ținut cu cinci ore mai devreme la incubator, când urechea se formează în câteva luni de sarcină, pare cel puțin ciudat.

Acum, ginecologul este pus la zid și tratat ca un „criminal”, deși nu a făcut altceva decât să respecte procedurile. În niciun caz nu a lăsat copilul să moară, a făcut exact ce ar fi făcut oricare alt medic într-o situație de acest fel.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel