Carmen Dorobăț, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași, a vorbit despre pandemia de COVID-19 și despre redeșteptarea virusului. Ce înseamnă asta, de fapt.
Medicii infecționiști descoperă pe zi ce trece tot mai multe detalii despre COVID-19, iar, de această dată, avertizează că virusul nu dispare din corp, iar cei care se vindecă, se pot reinfecta oricând.
Carmen Dorobăț, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași, a vorbit despre acest subiect, despre avertismentul transmis de cercetători și despre condițiile în care se reactivează acest virus în corp.
"Nu trebuie să panicăm. Foarte mulți se vindecă și rămân cu anticorpii care te protejează ulterior, dar sunt persoane care au apărut pozitive după ce s-au negativat. Și noi am gândit că nu este o reinfectare, adică o repătrundere a virusului în organism, ci este vorba de o redeșteptare a virusului care rămâne cantonat în anumite zone și se pare că rămâne în diverse zone ale aparatului respirator, de unde, în anumite condiții, el se redeșteaptă. Astfel de exemple avem, precum virusul herpetic, așa s-ar explica revenirea stării de pozitivitate. Am avut în clinică trei sau patru pacienți. Partea bună e că la această revenire au avut o stare generală foarte bună și s-au și externat imediat.
Ne facem însă gânduri în ceea ce pivește sechelele. În afară de posibile modificări la nivelul aparatului respirator- și unii pacienți chiar urmează recuperare respiratorie, am înțeles că există pacienți care prezentau dificultăți la mers, probleme neurologice care au fost confirmate de domnul Mureșan, șeful Societății Române de Neurologie. Iată că ar putea apărea și astfel de sechele. Această infecție ne este încă necunoscută", a declarat ea, în direct la B1 TV.
"Redeșteptarea poate însemna o zonă de contagiozitate. Posibil ca pacientul să fie contagios în această perioadă de timp și am să vă spun tot din experiența noastră, despre infecția cu HIV sau Hepatita B. În momentul în care încărcătura virală crește, atunci într-adevăr, pacientul devine contagios. Ei bine, și aici, un test pozitiv poate însemna o încărcătură virală mai mare și pacientul să poată să fie contagios. Din nefericire, nu există o corelație fixată între o valoare matematică a încărcăturii virale și contagiozitatea unui anumit pacient. S-au făcut puține studii în acest sens, vom vedea ce ne rezervă viitorul", a completat Carmen Dorobăț.
Citește și: Arafat, AVERTISMENT. "Fenomenul COVID-flu", LOVITURĂ pentru români. "Va fi foarte GREU"
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu