Tânărul care a suferit arsuri pe 50% din suprafața corpului, după ce s-a electrocutat, a plecat către spitalul din Viena.
Zborul se realizează cu o aeronavă de tip Spartan, pus la dispoziție de MApN. Tânărul s-a electrocutat în urmă cu trei zile în timp ce dorea să-și facă un selfie și s-a urcat pe un tren.
Raed Arafat, șeful Departamentului de Urgență, a anunțat că tânărul va ajunge la Spitalul AKH din Viena:
”Pleacă cu tănârul un echipaj SMURD de la Spitalul Floreasca. La Viena este așteptat începând cu ora 9.00, ora Vienei. Este un spital pluridisciplinar, iar îngrijirea va fi una mai compexă, nu numai pentru arsuri, ci și pentru efectele electrocutării și a traumatismelor din diagnostic. Băiatul a fost stabilizat, afost o tentativă de transfer în interiorul țării, la Spitalul de Arși, dar având în vedere că leziunile sunt altfel s-a lucrat pentru transferul în străinătate”, a spus Arafat.
”Noi, împreună cu cei de la MApN, dacă noi nu avem mijlocul de transfer rezolvăm aceste situații în cel mai scurt timp posibil, când avem loc să ducem pacienții la un spital din afară. Vreau să vă spun că nici afară nu se găsesc locurile atât de ușor. De două zile se discută de acest caz și abia astăzi s-a reușit”, a mai adăugat el, într-o intervenție telefonică de luni dimineața, la Antena 3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu