PACT și-a ales noua configurație. Cine o conduce

Sebastian Burduja, liderul PACT
Sebastian Burduja, liderul PACT
PACT şi-a desemnat noua conducere. Sebastian Burduja a fost reconfirmat preşedinte al formaţiunii.
 
 
Platforma Acţiunea Civică a Tinerilor (PACT) l-a reales pe Sebastian Burduja în funcţia de preşedinte al formaţiuni, în cadrul Adunării Generale desfăşurate duminică la Bucureşti. 

Potrivit unui comunicat al PACT, citat de Agerpres, în cadrul reuniunii au fost votate structurile de conducere ale formaţiunii şi au fost decise direcţiile de acţiune pentru anii viitori. 

Astfel, membrii PACT au ales o structură de conducere constând din: preşedinte, prim-vicepreşedinte, secretar general, trezorier şi 11 vicepreşedinţi (câte unul pentru fiecare regiune de dezvoltare a României, respectiv trei pentru diaspora). 

[citeste si]

„Am avut alături delegaţi din toată ţara şi din diaspora, oameni de nota 10, care îşi asumă schimbarea #pebune a României. La un an de existenţă PACT, am făcut un nou Pact cu noi înşine şi unii cu alţii, un Pact pentru România: să împlinim visul României în 3D, democratice, dezvoltate şi demne. Am deplină încredere în acest grup de oameni extraordinari şi în generaţia asta de români "tineri" de toate vârstele (avem şi membri de 92 de ani), cetăţeni care vor şi pot să lupte pentru un viitor mai bun aici, acasă. Mergem înainte!”, a declarat Sebastian Burduja.

PACT, principii fundamentale

În urma votului membrilor, din conducerea PACT, asigurată de Biroul Politic Naţional (BPN), mai fac parte: Dragoş Cosmin Lucian Preda - prim-vicepreşedinte, Gregor Teodorescu - secretar general, Camelia Puiu - trezorier, Daniel Constantin Ciungu - vicepreşedinte regiunea Sud-Vest, Valentin Ştefan - vicepreşedinte regiunea Sud, Alexandru Pânişoară - vicepreşedinte regiunea Bucureşti-Ilfov, Daniel Cateliu - vicepreşedinte regiunea Sud-Est, Andrei Carabelea - vicepreşedinte regiunea Nord-Est, Bogdan Coroi - vicepreşedinte regiunea Nord-Vest, Octavian Geambaşu - vicepreşedinte regiunea Centru, Ciprian Tarnu - vicepreşedinte regiunea Vest şi Iulian Diaconu, Alexandru Lazăr şi Anton Deleu - vicepreşedinţi Diaspora. 

În aceeaşi Adunare Generală au mai fost aleşi Tudor Cârstoiu - preşedinte al Comisiei Naţionale de Etică, Integritate şi Arbitraj (CNEIA) a PACT, iar Dragoş Roibu ca preşedinte al Comisiei Naţionale de Cenzori (CNC) PACT. 

„Proiectul de ţară asumat este atingerea într-o generaţie a nivelului mediei UE pentru toţi indicatorii fundamentali de dezvoltare. Demersul nostru se bazează pe patru principii fundamentale: Profesionalism, Acţiune, Comunitate, Transparenţă. Într-un cuvânt: PACT”, se mai arată în comunicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel